Tristeţe de toamnă

Castanii plâng trişti şi lacrimile curg
Pe drumul care noi l-am colindat odată,
Când tu mă sărutai şi îmi şopteai timid
Că noi nu ne vom despărţi vreodată.

Incendiari sau palizi, coroanele-şi apleacă
Şi teii care-şi pierd şi ultima lor haina,
Cu ultima bătaie-a unei veri ce pleacă,
În care am clădit atâtea vise-n taină.

Asemenea uitării se duc zburând cocorii,
O zbatere de aripi atinge-un ultim gând.
Mi-e tulbure simţirea precum e valul mării
Şi-adorm plângând iubirea cu tâmpla pe pământ.

Îmi leg singurătatea de frunzele căzute,
De vântul care trece prin inimi răscolind,
De un mormânt pe care cad lacrimile multe
Şi-n toamnă cu tristeţea rămân trăind, plângând…

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Simona Prilogan

Simona Prilogan Blog | Facebook | De același autor

În călătoria către infinit, am îmbrăcat numerele în idei și le-am învăluit printre secunde peculiare în valsul tematic al existenței: trei pași pentru un vis, trei pași pentru o forță. Forța de a continua. Atâta vreme cât este viață, este speranță!

Recomandări

Adaugă comentariu