Castanii plâng trişti şi lacrimile curg
Pe drumul care noi l-am colindat odată,
Când tu mă sărutai şi îmi şopteai timid
Că noi nu ne vom despărţi vreodată.
Incendiari sau palizi, coroanele-şi apleacă
Şi teii care-şi pierd şi ultima lor haina,
Cu ultima bătaie-a unei veri ce pleacă,
În care am clădit atâtea vise-n taină.
Asemenea uitării se duc zburând cocorii,
O zbatere de aripi atinge-un ultim gând.
Mi-e tulbure simţirea precum e valul mării
Şi-adorm plângând iubirea cu tâmpla pe pământ.
Îmi leg singurătatea de frunzele căzute,
De vântul care trece prin inimi răscolind,
De un mormânt pe care cad lacrimile multe
Şi-n toamnă cu tristeţea rămân trăind, plângând…