Te-aş recunoaşte dintr-o mie,
Fără să te fi privit, fără să-ţi fi fost,
Îţi ştiu fereastra şi luna din chilie,
Şi palmele ţi le cunosc.
Te-aş recunoaşte orişiunde
Îmi e de-ajuns o frunză să-ţi trimit,
Aşa cum noaptea-n linişte pătrunde,
Mi te-aş găsi în braţe adormit.
Ţi-aş recunoaşte-oricând îmbrăţişarea
Şi umărul pe care-am plâns fără să ştii,
Atunci când vântul, cerul, stelele şi marea,
Erau ascunse în copilării.
În firul alb, în ridul de pe frunte,
În glezna ce îmi ştie mersul pe de rost,
Te-aş recunoaşte şi mi te-aş ascunde,
Fără să te fi privit, fără să-ţi fi fost.
Frumos poem. Felicitări autoarei!