În culisele unui turneu național fără precedent în România.
Turneul Vioara lui George Enescu la sate, iniţiat de Radio România Cultural şi Accendo a început cu succes pe 22 octombrie prin concerte susţinute în comuna George Enescu (satul Arborea) şi Băluşeni, două localităţi rurale din judeţul Botoşani. Turneul Vioara lui George Enescu la sate este o călătorie muzicală care îi va duce pe Gabriel Croitoru – violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu care a fost şi instrumentul lui George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului naţional ”George Enescu”) – şi pe Horia Mihail şi unul dintre pianele lui călătoare în sate din nordul, estul şi sudul României.
“Suntem în comuna George Enescu, locul unde s-a născut marele maestru şi tocmai am avut un prim concert, la care au asistat aproximativ 40-50 de copii şi tot atâţia adulţi, care au ascultat cu mult interes şi au primit cu drag momentul. Toată lumea a vibrat la acordurile ieşite chiar din vioara marelui maestru, inclusiv noi, acolo, pe scenă. Eu cred că, prin ceea ce a făcut, Enescu a vrut să şi aline suferinţa umană. Şi cred că, într-un fel, reuşim şi noi să facem acest lucru. Vorbim însă acum despre un alt tip de suferinţă. România încă are un drum foarte lung de parcurs până să intre în rândul ţărilor cu adevărat moderne, civilizate, iar ceea ce, iată, am început să facem astăzi cred că va ajuta cât de puţin în acest drum. Am simţit bucuria oamenilor, am simţit faptul că pentru ora în care am fost acolo, alături de ei, viaţa lor s-a schimbat”. (Gabriel Croitoru)
Turneul a început chiar în comuna în care s-a născut Enescu şi care astăzi îi poartă numele şi continuă în alte şapte sate din ţară. Concertul final va avea loc de Ziua radioului, 1 noiembrie, la Sala Radio.
Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural, unul dintre iniţiatorii turneului afirmă : “Între menirile sale care rămân valabile şi în zilele noastre, Radioul public are o misiune culturală pe care încearcă să nu o neglijeze nicio clipă. Iar prin proiecte de acest tip reuşeşte să depăşească nişte idei preconcepute conform cărora cultura ar fi ceva rezervat doar celor aleşi. Cultura trebuie să fie accesibilă oricui. După aceea, fiecare va hotărî dacă ştie sau nu la ce îi foloseşte această atât de puţin cunoscută dimensiune a existenţei.”
Programul concertelor cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian: compozitori precum Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Dmitri Shostakovich, Fritz Kreisler, Pablo de Sarasate ş.a. vor putea fi ascultaţi în cadrul recitalurilor.
Turneul se va încheia cu un recital extraordinar susţinut la Sala Radio din capitală, pe data de 1 noiembrie, de Ziua Radioului. Pentru detalii despre turneu, vă invităm să consultaţi site-ul vioaraluienescu.ro.