Din dragoste față de carte, din dragoste față de cărți.
În primăvara anului 1971 se inaugura prima bibliotecă din Troy (Michigan). Iar bibliotecara Marguerite Hart a avut ideea de a invita mai multe personalități să scrie câteva rânduri care să (re)trezească dragostea tinerilor pentru lectură. A primit 97 de răspunsuri. Iată două dintre ele.
“O bibliotecă înseamnă multe lucruri. Este un loc în care putem merge pentru a ne feri de ploaia de afară. Și este un loc în care putem merge dacă dorim să stăm şi să ne gândim. Dar, mai ales, este locul în care cărțile trăiesc și în care puteti intra în legătură cu alte persoane şi cu alte gânduri, prin intermediul cărţilor… O bibliotecă este un loc bun pentru a merge atunci când te simți dezorientat sau indecis, pentru că, într-o carte, este posibil să găsești răspuns la întrebările tale. Cărţile sunt o companie bună, în vremuri triste sau vremuri fericite, pentru că sunt pentru și despre oameni – oameni care au reuşit să rămână în viaţă ascunzându-se printre coperţile unei cărţi.” (E.B. White)
“Cunoaşterea este fundamentală pentru progres și toate realizările umane. Este atât cheia cât și provocarea care pune în mișcare omenirea. Căutarea cunoaşterii este ceea ce a dus oamenii pe Lună, dar a fost nevoie de cunoştinţe deja dobândite pentru a face posibil acest lucru. Modul în care folosim cunoştinţele pe care le dobândim determină natura progresul nostru pe Pământ, în spaţiu sau pe Lună. Biblioteca este un depozit pentru minte si spirit. Folositi-l bine.” (Neil Armstrong)