“Cea mai obișnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înșine.”
“Firilor vulgare toate sentimentele nobile, generoase li se par nepotrivite și, de aceea, în primul rând, de necrezut; fac cu ochiul când aud de așa ceva, părând a vrea să spună: “pesemne că există totuși un avantaj oarecare, nu poți vedea prin toți pereții”; ele sunt bănuitoare față de cel nobil, ca și cum acesta și-ar căuta avantaje pe căi lăturalnice. Dacă se conving într-adevăr de absența intențiilor egoiste și a câștigurilor personale, atunci cel nobil le apare ca un soi de nebun – îi disprețuiesc bucuria și râd de strălucirea ochilor săi.”
“Omul sensibil la artă se află față de realitatea visului în același raport în care se află filosoful față de realitatea vieții; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îți tălmăcește viața tocmai prin aceste imagini; astfel își face ucenicia vieții. “Atotînțelegerea” lui nu prinde numai imagini plăcute și surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neașteptate, capriciile hazardului, așteptările anxioase, pe scurt toată “comedia divină” a vieții cu “infernul” ei îi trece prin fața ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci și el participă cu toată firea și durerea sa la aceste scene – dar păstrând, totuși, acea impresie fugară că totul e aparență; poate că mulți își amintesc, ca și mine, cum au reușit să se îmbărbăteze, în spaimele și primejdiile visului, spunându-și: «Este un vis! Să visăm înainte!».”
“Când scrii nu vrei numai să fii înțeles ci, la fel de sigur, vrei și să nu fii înțeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînțeles nu este deloc o obiecție împotriva acelei cărți, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenția autorului său – el nu voia să fie înțeles de “oricine”. Orice spirit și gust mai distins își alege auditoriul atunci când vrea să-și comunice gândurile; alegându-l, el pune în același timp stavilă în calea “celorlalți”. Aici își au obârșia toate legile mai subtile ale unui stil; ele îndepărtează, creează distanță, interzic “intrarea”, înțelegerea, cum am mai spus – în timp ce deschid urechile celor care ne sunt înrudiți prin auz.”
“Oamenii de o tristețe profundă se dau de gol când sunt fericiți: ei au un fel de a se crampona de fericire, de parcă ar vrea s-o zdrobească și s-o înăbușe din gelozie. Ah, ei știu prea bine că ea le va scăpa printre degete!”
“Femeile au fost tratate până acum de bărbați ca niște păsări rătăcite din drum, care au coborât din înalturi până la ei: ele treceau drept ființe mai delicate, mai vulnerabile, mai sălbatice, mai ciudate, mai fermecătoare, mai inimoase decât bărbații -, dar care trebuie închise în colivii pentru a nu-și lua zborul.”
“Fie că suntem treji sau că visăm, noi procedăm la fel: mai întâi îl născocim și îl plăsmuim pe partenerul nostru, pentru a-l uita apoi pe dată. (…)Ceea ce se face din dragoste, se petrece totdeauna dincolo de bine și de rău.”
Friedrich Nietzsche (15 octombrie 1844 – 25 august 1900)
