Noi suntem cei care construim vremea noastră

De cele mai multe ori omul se ascunde în spatele “vremurilor”. Vremea, un cuvânt care cuprinde mai mult decât o viață de om. Care cuprinde povești, șanse și neșanse, pace și războaie îmbrăcate de pământ și de oameni.

În cazul vremurilor e ca și cu moda. Parcă suntem într-un cerc și oricât ne învârtim în interiorul lui ajungem să ne dăm seama că nimic nu este nou. Totul este vechi. Pentru că și acolo unde nu calcă picior de om și trăiești cu impresia că totul e neschimbat, nu este chiar așa. Fiecare strop de ploaie, fiecare rază de soare schimbă ceva. Se schimbă anotimpul, lovește valul, plăcile se mișcă, erupe vulcanul. Totul cunoaște schimbare. Ca și trupul nostru. Și tocmai pentru faptul că nimic nu e veșnic, devenim risipitori, poate chiar inconștienți.

“Acum e vremea mea sau a ta” nu face altceva decât să ne încadreze într-un anotimp, într-o perioadă a vieții. Vremea mea și a ta este pe tot parcursul vieții noastre. Nu este doar acum. Ea este tot timpul. Practic, suntem singurii care ne întemnițăm vigoarea vieții. Suntem singurii care ne scoatem din dans într-un anumit moment, alegând să stăm pe margine de unde doar să îi ascultăm muzica. Să o privim.

Și atunci mă întreb, care e vremea mea? Doar atunci când trupul cunoaște verdele crud și foșnetul vieții? Când zgomotul îmbracă aparent liniștea? Totul în viață cunoaște dualitate. E nevoie de un echilibru. Nu există doar creștere, există și stagnare, și scădere. Odată ce ai cunoscut puterea, încrederea în propriile forțe e nevoie să cunoști maturitatea pentru a ști cum și când să o folosești. Faptul că timpul trece nu înseamnă că ești mai puțin viu. Înseamnă că ai urcat trepte care te-au învățat ce e cu adevărat important în viață. Nu doar să crești. Important e să poți să te bucuri de înălțime, să o guști și să ridici și alți oameni, care la rândul lor să se bucure de ea.

Pentru că noi suntem cei care construim vremea noastră, nu vremea pe noi. Pentru că noi scriem istoria nu istoria pe noi. Și aceste rânduri se scriu de către fiecare generație în parte. Clipă de clipă.

Anca Horj

Anca Horj De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Recomandări

Adaugă comentariu