Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă miercuri, 18 iulie 2012, de la ora 18.00, la Sala Foaier, la vernisajul expoziţiei de caligrafie japoneză realizată de Rodica Frenţiu, Meditaţiile pensulei.
Seria de caligrame concepute în stilul artei caligrafice japoneze se deschide cu o meditaţie asupra timpului şi spaţiului, asupra vieţii şi morţii, asupra frumuseţii lucrurilor simple şi trecătoare… Urmând calea caligrafiei în care tuşul, pensula şi hârtia devin componente ale reflecţiei asupra lumii, exerciţiul spiritual propus îşi găseşte împlinirea prin tonalităţi şi expresii grafice specifice, în ritmul unei respirări. Concomitent artă pictorială şi verbală, caligrafia japoneză este arta liniei în mişcare, ce armonizează expresia poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei.
Prin arta caligrafiei, procesul suspendării timpului, în care mişcările tuşului negru devin o expresie pură a sinelui reprezentat în infinitul alb al hârtiei, se împlineşte într-o nouă configurare spaţială. Linia grafică transfigurată se activează într-o altă dimensiune, una în care centrul de greutate cade pe impermanenţa şi inconsistenţa lucrurilor, iar caligramele din expoziţie ilustrează emoţii, gânduri şi impresii, stări de o clipă fixate printr-o unică mişcare a pensulei. Expoziţia Meditaţiile pensulei se doreşte o „mărturie” personală venită să semnaleze unicitatea artei caligrafice japoneze.
Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Foaier, până pe 29 iulie, de marţi până duminică. Luni este închis.