O frumoasă poezie de dragoste.
De când mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine.
Nu știam că ma voi vindeca de mine, cu tine.
Vorbele, gândurile, împletirile crezusem că-mi ajung.
Nu știam. Mi-au zvâcnit umerii, mi-au crescut brațele: fusesem ciung.Mi-am simțit coapsele, gleznele, spinarea, tari ca un luptător.
M-am vindecat și m-am născut, sărutându-ți talpa unui picior.
Fusesem slăbănog, fusesem orb, rătăcit
Între uragane, miazănoapte și răsărit.Mâna-ți atârnă-n nisip și pietriș,
Linsă de valul curmeziș
Care vine-mblânzit să-ți pupe unghiile, inelele și-o brățară,
Și îți aduce daruri dintr-alta țară,Zale rupte, firimituri de coifuri și de scuturi,
O poala de odăjdii argintii și fluturi.
Pentru leacurile din măceșii sânului tău
Am înfruntat mania lui Dumnezeu.Vezi? Corabia din zare plutește lin, plecată pe sfert,
Plumbuită ca într-un nămol de cositor fiert.
Merge marea, merge cerul împovărat de stele.
Numai corabia și noi ne-am oprit intre ele.Tudor Arghezi,
Înviere
