Duminică, 4 noiembrie 2012, de la orele 19.00, Ambasada Japoniei și Filarmonica “George Enescu” invită publicul bucureștean la Ateneul Român, la un eveniment muzical de excepție – Recitalul de pian susținut de Fuzjko Hemming.
Nume bine-cunoscut iubitorilor muzicii clasice din Japonia şi din întreaga lume, Ingrid Fuzjko Hemming este o apariţie obişnuită pe marile scene de concert ale lumii. Născută la Berlin dintr-o mamă japoneză şi un tată de origine ruso-suedeză, Ingrid Fuzjko Hemming s-a remarcat de la o vârstă fragedă prin talentul său pianistic. În perioada studenţiei la Universitatea Naţională de Muzică şi Arte Frumoase din Tokyo obţine numeroase premii în cadrul unor importante competiţii naţionale. La 28 de ani revine în oraşul natal unde va absolvi Institutul de Muzică, iar mai apoi se mută la Viena, unde studiază sub îndrumarea lui Paul Badura-Skoda şi colaborează cu Bruno Maderna şi Leonard Bernstein.
În urma unei răceli puternice, îşi pierde parţial auzul. Depăşind problemele de sănătate, dovedeşte o neobişnuită forţă interioară şi îşi continuă activitatea muzicală la cel mai înalt nivel. Recitalurile pe care le susţine după întoarcerea în Japonia în anul 1996, precum şi filmul documentar dedicat de televiziunea japoneză NHK exercită un puternic impact asupra publicului. În anul 1999 apare CD-ul său de debut „La Campanella” care se vinde în peste două milioane de exemplare, fapt puţin obişnuit în peisajul muzicii clasice. Vânzările record îi aduc de patru ori trofeul “Albumul de muzică clasică al anului” în Japonia.
În perioada următoare continuă să lanseze mai multe CD-uri şi susţine turnee în diferite oraşe nipone. În iunie 2001 apare într-un recital la Carnegie Hall din New York şi în acelaşi an concertează de trei ori în Europa şi în Statele Unite, de fiecare dată apariţiile sale bucurându-se de primiri elogioase din partea publicului şi a criticii de specialitate. În 2004, recitalurile în Japonia sunt dublate de apariţii în străinătate. Astfel, cântă alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova, Cvartetul Artis din Viena, Orchestra de cameră din Anglia, Orchestra Naţională din Belgia, etc. În primăvara anului următor întreprinde un nou turneu împreună cu filarmonica moscovită aflată sub bagheta dirijorului Yuri Simonov şi colaborează cu violoncelistul Mischa Maisky.
Anul 2006 concertează alături de Royal Philharmonic Orchestra la Londra şi Cvartetul Artis la Salle Gaveau din Paris. În februarie 2007 susţine un turneu în trei mari oraşe americane şi apare pe scena de la Carnegie Hall. În perioada aprilie-iulie 2007 pe agenda sa figurează mai multe concerte cu Janacek Philharmonic Orchestra, Bari Concert Society Orchestra, Orchestra de cameră din Lituania, Orchestra Radiodifuziunii din Spania, etc. Colaborează cu violoniştii Alexandre Da Costa şi Laurent Korcia. În luna septembrie 2010 este invitată la Festivalul Chopin de la Varşovia unde cântă în faţa a numeroase personalităţi. În martie 2012 recitalul pe care-l susţine la Londra se bucură de un record de audienţă, acesta fiind preluat de către BBC.
Fuzjko Hemming se implică activ şi în acţiuni filantropice, participând anual la numeroase concerte de caritate, desfăşurând în acelaşi timp o neobosită activitate în domeniul protecţiei animalelor, de care se simte foarte legată afectiv.
Fuzjko Hemming a concertat de mai multe ori în România. Anul acesta, în afara recitalului de la Ateneu, Fuzjko Hemming va evolua în premieră marţi, 6 noiembrie 2012, de la orele 19.00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.
În program vor figura piese de Rahmaninov (Preludiu nr. 5, op. 32, Preludiu nr. 2, op. 3), Mussorgsky (Suita “Tablouri dintr-o expoziţie”), Chopin (12 Studii, op. 25, Fantezie impromptu, op. 66), Liszt (Studiul de concert nr. 3, “Un sospiro”, Studiul după Paganini nr. 3, “La Campanella”). Biletele sunt în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii “George Enescu”.