Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Dragul meu 2016,
Abia acum, când te pregătești de plecare, îmi declar disponibilitatea de a-ți fi prietenă.
Recunosc, te-am amușinat, te-am testat, te-am gustat, te-am certat… Iertare!
Ai fost generos cu mine: mi-ai oferit atâtea bucurii și provocări!
Au fost clipe calde, poleite cu raze de soare, dar și clipe zbuciumate, în care mi-ai arătat în oglindă cât de înfricoșător poate fi un chip schimonosit de frică sau de furie.
Ai arcuit deasupra mea curcubeie după ploi și furtuni. Abia atunci am văzut minunata țesătură a culorilor din viața mea și am învățat că soarele strălucește pentru toată lumea. Pur și simplu e-acolo, deasupra norilor și ne învăluie cu iubirea lui pe toți, indiferent dacă suntem buni sau răi.
O, da, am avut parte și de focuri de artificii! Am încercat să culeg steluțe din ele și să le ofer sufletelor însetate de lumină care nu mă părăsesc niciodată.
Știi, nu pot să nu-ți spun că o parte din darurile tale nu mi-au plăcut. Mă refer la liniuțele-alea fine de pe față și la mănunchiurile de ghiocei din păr. Ghioceii, hai, mai treacă-meargă, îi primesc, dar liniuțele (am auzit că în limba timpului se cheamă “riduri”) sincer, la ce bun?! Te rog să-i spui lui 2017 să mă-nvețe să mă obișnuiesc cu ele, dacă nu vrei să le iei înapoi!
Acum, că pleci, parcă-mi pare rău că nu ne-am împrietenit mai devreme. Cine știe, poate ai fi stat mai mult prin preajmă…
Oricum, când mi se va face dor de tine, am să te invit la un ceai, să privim împreună toate fotografiile în care tu și cu mine eram doi prieteni fericiți și nu știam…
