ELE…le

O comedie spumoasă, care merită văzută.

Ele-leELE…le – spectacol pus în scenă de Teatrul de Artă București – este o reușită adaptare după The Odd Couple, de Neil Simon, piesă considerată de unii critici drept cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX. Un spectacol care binedispune și amuză (ba chiar stârnește hohote de râs) și, în același timp, propune noi teme de gândire (personajele sunt atât de actuale încât fiecare spectator le va asocia atributele cu oameni pe care îi cunoaște în viața de zi cu zi).

Olive, un prototip al femeii moderne – independentă, divorțată și cu o viață privată ceva mai boemă – își pune săptămânal apartamentul la dispoziția prietenelor pentru ceea ce astăzi se numește un “bord game” (sau, dacă doriți, un joc de societate). Cum Florence, una dintre prietenele sale tocmai s-a despărțit de soț, Olive, generoasă, o invită să locuiască la ea. Dar cum Florence este prototipul gospodinei perfecte – o maniacă a ordinii, curățeniei și bucătăriei -, Olive își vede rapid întreaga viața dată peste cap. Și, de parcă aceasta nu ar fi suficient, întâlnirea romantică pe care Olive pune la cale cu doi spanioli focoși nu doar că este transformată într-un fiasco, dar are un final cu totul și cu totul neașteptat…

Cu un text spumos, interpretat de o talentată echipă de actori-amatori, ELE…le reușește să surprindă extrem de plăcut, aducând pe scenă ceea ce începe să se vadă din ce în ce mai rar în teatrele românești: pasiunea pentru teatru și bucuria de a juca.

ELE…le

Adaptare după Neil Simon

Distribuția

Cristina Cristea
Raluca Tone
Ana Bădilaș
Ana Maria Blândă
Mariana Burlacu
Oana Negulescu
Alexandru Gârjoabă
Cristian Ioniță

Sub bagheta îndrumătorului George Constantinescu, Cristina Cristea face un rol de zile mari întruchipând-o pe polițista Mickey (reușind să fie și amuzantă, dar și convingătoare într-o țară în care femeile din poliție sunt cel mai adesea trecute cu vederea), Raluca Tone reușește să fie atât de credibilă în rolul “gospodinei” Florence încât ne aduce în fața ochilor toate “femeile de casă”, iar Ana Bădilaș, în rolul boemei Olive, stârnește, deopotrivă, hohote de râs și ropote de aplauze. Lor li se adaugă Ana Maria Blândă, Mariana Burlacu și Oana Negulescu (în rolurile prietenelor Sylvie, Renee și Vera) și, firește, cei doi spanioli focoși, Alexandru Gârjoabă și Cristian Ioniță (în rolurile lui Jesus și Manolo).

ELE…le este este un spectacol care merită văzut nu doar pentru a vă recăpăta bună-dispoziția ci, poate mai important, pentru a vă recăpăta bucuria de a merge la teatru.

Ele-le-2

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Oana

    Multumim pentru cuvintele frumoase.

Adaugă comentariu