ne rupem sufletele în două bucăți inegale
aruncând pe ele amintiri, alcool și tutun
ca să uităm că suntem în proces de dezumanizare
și că batem cu frică la poarta iubirii din tun
tresărim asemenea unor aripi rupte
pe-un câmp de luptă inexistent
creat doar în mintea noastră
pentru a ne distruge reciproc și ineficient
ne mințim că suntem diferiți față de alții
când contrastul e doar verbal
căci noi chiar dacă nu suntem la fel
suntem un joc sentimental
de plângem sau de râdem mi-e totuna
căci ploaia ne acoperă pe amândoi
într-un vacarm al oamenilor surzi
în care există doar eu și tu, nu noi
