Ma pasionează ceasurile, cele automatice în mod special, pentru că apertura din cadranul lor, deschide ochiul timpului, făcând, prin intermediul sutelor de componente așezate în perfecta armonie, radiografia celor 72.000 de bătăi ale secundarului în economia unei singure ore. Și interesant e ca ritmul cardiac însuși la vârsta intre zenit și nadir, adică între cei doi poli ai verticalei noastre, este de aproximativ tot 72.000 de bătăi pe ora, inima preluând în mod simbolic funcția secundarului.
Așadar între inimă și ceas, între sentiment și timp exista o strânsă legătură invizibilă. Fiecare își are momentul platonician al propriei vieți, fiecare își atinge propriul zenit, coborând apoi în mrejele anodine ale timpului care ne măsoară deopotriva destrămarea și recompunerea.
Un ceas nu este un simplu mecanism de indicare a timpului, ci un artificiu semiotic, un mijloc de comunicare și expresie. Un ceas, pe care îl porți, te poarta și el pe tine, îți poarta întreaga ta pasiune pe orbita gravitând în jurul unei speranțe, aceea că timpul, dacă tot e să treacă, măcar poate fi măsurat frumos!
