Certitudini

Cu înțelepciune despre viață și destin.

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.

Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul și mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniștite și reale.

Nu mă îndoiesc că măreția și frumusețea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.

Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit și că universurile
sunt nemărginite, dar în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.

Nu mă îndoiesc că astrele și sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop și că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.

Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
și continuă milioane de ani.

Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz și
vocea o altă voce.

Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbați este de prevăzut și că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.

(Te-ai gândit că Viața a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută?)

Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.

Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.

Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toți.

Walt Whitman (31 mai 1819 – 26 martie 1892),
Certitudini

Certitudini

(foto)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu