“Viața este plină de absurdități ciudate, care, destul de ciudat, nici nu trebuie să pară plauzibile, deoarece sunt adevărate.” (Luigi Pirandello, Șase personaje în căutarea unui autor)
Cum putem să definim siguranța și încrederea atunci cand dreptul de a respira, de a te plimba pe meleagurile copilăriei tale, de a sta cu cineva drag la un pahar de vorbă, de a intreba un “de ce?” si cate mai sunt, au ca soartă actuală moartea si dezrădăcinarea din consțiința noastră?
Un viol care a venit vrând, nevrând. Această situație are un iz de moarte perversă, care ne îmbată și ne forțează să stăm în odăile noastre, în final adormind paralizați de la veninul cu mască de medicament sfânt, care nu cumva sa fie de contestat, căci legea e oarbă și nu știi dacă doarme sau nu. Dacă ține dreaptă balanța sau nu.
Să privim partea plină a paharului acesta fisurat și plin de rugină. Poate unii dintre noi vom învăța cum să reflectam la un alt nivel de sine și să ne hrănim din ceea ce am acumulat până la această vârstă, sau nu. Alții sunt în criză, alții disperă, unii nu vad sensul, altii calcă peste “cadavrele” aproapelui lor in supermarket, alții asteaptă și privesc in gol, orbi la ceva fără culoare și incert, și această simfonie care rânjește satiric în La major și La minor poate duce la infinit.
In fine, sa privim si mai ales sa țintim nu de a ne împodobi toaleta cu spirt, hârtie și alte surogate curate care ne creează finuț eczeme pe mâinile noastre cu venele bicuite de oboseală, înrobite de un pământ greu, ci să facem curat în mintea noastră fragilă care e precum un bibelou.
“Est modus in rebus”
Oare ? cine știe ? Nu știm încă. Mai ales acum.
Rămâi cu bine !
