Religia Bisericii Misionare a Copiatului a fost recunoscută ca religie oficială. Anul trecut scriam despre Missionary Church of Kopimism și despre cele patru dogme pe care a fost fundamentată: întreaga cunoaștere pentru toți; căutarea cunoașterii
Un aparat de fotografiat pentru hipsteri. Pentru că un hipster care se respectă se recunoaște doar după accesoriile vestimentare, ci și după "device"-urile din dotare, o companie japoneză a creat acești ochelari care, ca ochelari,
O minunăție tehnică. Se numește Mogees și este un dispozitiv care recunoaște gesturile. De pildă, poate ține minte gesturile pe care le faci atunci când cânți la pian, iar apoi când faci aceleași gesturi, indiferent
Arhitectura, ca suvenir. Covers este o investigație a arhitecturii ca obiect de consum, ca suvenir şi a relaţiei sale cu limbajul nespecializat al lucrurilor de zi cu zi. Este o reconstrucţie şi o analiză a
Dragostea pentru carte într-o singură ceașcă de ceai. Artista suedeză Cecilia Levy predă arta legătoriei cărților și studenților din cadrul Colegiului de Arte și Meșteșuguri din Gothenburg. Da, ați citit bine: arta legătoriei cărților. O
17 țări, 343 de zile, 6.237 de fotografii, 5 minute de film, o singură călătorie. Timpul nu înseamnă nimic este un montaj video realizat de fotograful american Kien Lam. De ce acest titlu? "Anul trecut,
O poveste adevărată, un scurtmetraj superb. Și-au dorit să joace fotbal, dar de jur împrejur era doar de apă. Însă, acest lucru nu i-a putut opri... F.C. Panyee este povestea reală a copiilor din satul Koh
O artă care se naște din peisaj. Pentru ca apoi să se retransforme în peisaj. Se numește land art, este o formă a artei contemporane care a apărut la începutul anilor ‘70 și presupune ca
Moscova, Kiev, Minsk. După o istorie care de prea puține ori ne-a permis să privim senini către Est, avem tendința de a nu fi prea interesați de acestă parte de lume. Fără a încerca să
Și 25 dintre cele mai faimoase fotomodele ale lumii. După cele două montaje prezentând o altfel de istorie a cinematografiei, iată un alt montaj realizat de Philip Scott Johnson. De data aceasta, o incursiune de
Există filme în a căror poveste ai nevoie să crezi. Chiar dacă știi că este o ficțiune. Sau, tocmai pentru că știi că este o ficțiune. Tocmai pentru că știi că, în viața reală, astfel
Un monolog cu final neașteptat. "Să populezi o lume, să o înfășori în jurul tău ca pe o pelerină, să te scufunzi în ea pentru a te contopi cu personajul pe care îl interpretezi -
Ocolul Revelionului în 12 fotografii. București, Piața Palatului. O minunată fotografie realizată de Vadim Ghirda pentru Associated Press. New York, Times Square. (Reuters/ Kena Betancur) Moscova, Piața Roșie. (Reuters/Denis Sinyakov) Londra, Big Ben. (Dan Kitwood/Getty
147 de legende. Șase minute de montaj. Un secol de film. 77 de mari actrițe Mary Pickford, Lillian Gish, Gloria Swanson, Marlene Dietrich, Norma Shearer, Ruth Chatterton, Jean Harlow, Katharine Hepburn, Carole Lombard, Bette Davis,
Adevărații fani ai facebook pot de acum dormi. Liniștiți. "FBed este un pat multifuncțional care vă permite să fiți aproape de prietenii de pe facebook chiar și atunci când dormiți. Ideea este că puteți sări