Sculpturi bidimensionale pe timp de zi, tablouri pe timp de noapte. Astfel pot fi descrise minunatele veioze create de designerii Michael Rösing și Dennis Thies în cadrul gamei Shining Image. De ce minunate? Pentru că,
În fața creativității, chiar și cele mai banale obiecte se transformă în mici miracole. Domnul Nasture adaugă puțină personalitate unui obiect care, de cele mai multe ori, trece neobservat. Și chiar nu ai cum să
Un strop de magie, un zambet și un strop de voie bună. Dimineața, la micul dejun. La prima vedere, vasele cermice create de Geraldine de Beco par boluri obișnuite. Sau, aproape obișnuite, ținând cont de
Din neatenție, o picătură de frumusețe. Haideți să vă fac o mărturisire: sunt o persoană ușor neatentă. Ușor distrată, dacă doriți (sesizați cuvântul "ușor" și modul abil în care am evitat să folosesc "neatentă"). Tocmai
O plăpumioară care-i permite părintelui să interacționeze cu copilul său chiar și atunci când este la distanță de acesta. Se numește Lullaby și a fost creată de către trei studenți ai Universității de Comunicare Vizuală
Ce ați zice dacă v-ați putea decora camera cu nuvela voastră preferată? Spineless Classics este o companie din Marea Britanie care produce afişe ce conţin textul integral al unor opere clasice ca Alice în Țara
Viitorul, așa cum putem spera că va fi. Golden Age încearcă să vizualizeze noţiunea de arhitectură "downloadată". Trăim într-o epocă în care o mare parte din ceea ce facem este online. Dar chiar și noţiunea
Toyota își propune să revoluționeze modul în care privim prin geamul autoturismelor. Pe WebCultura scriem rar despre autoturisme. Însă, atunci când scriem, înseamnă că este ceva care ne-a impresionat cu adevărat. Window to the world,
Designerul german Tobias Juretzek confecționează scaune folosind un material neobișnuit: haine uzate. Juretzek folosește pentru fiecare creație din cadrul colecției intitulată RememberMe aproximativ șase kilograme de haine uzate pe care le înmoaie în rășină și
Oamenii își doresc să socializeze. Totul e să le oferi prilejul... Plictisită de "băncile urâte și incomode" din stațiile de autobuz, designerul Julie Kim a plasat într-una dintre acestea - situată pe o stradă aglomerată
O probă de creativitate japoneză în vitrina unui magazin. Priviți imaginea de mai jos. Este o vitrină a magazinului Issey Miyake din Tokyo. Pare că sunt o mulțime de scaune albastre pe care sunt așezate
În China, de pe marginea unei găuri săpate în pământ, se pot fi auzi zgomotele din câmpiile Argentinei. Probabil că nu există copil care, jucându-se în nisip, să nu se fi întrebat ce s-ar întâmpla
Inovație: tapetul lumiscent va fi introdus pe piață în urma unei colaborări dintre Philips și compania daneză Kvadrat Soft Cell. Tapetul luminscent este o modalitate cu adevărat flexibilă de a crea atmosfera potrivită pentru un
Un grup de studenți din cadrul Umea Institute of Design (Suedia) și-au propus să regândească telefonul mobil. "Proiectul Rimino redefineşte experienţa mobilă prin intermediul cercetării factorilor umani şi a designului. Rimino este un dispozitiv e-paper
Există multe lucruri la care copiii se bucură. Și, printre acestea, există și unele care îi fac pe adulți să le pară rau că nu mai sunt copii. 1. După ce specialiștii National Geographic au