Gelozie
Ai simțit și tu, nu-i așa? Ai ochi fascinatori de șarpe. Ai ochii verzi ca lacul blestemat În care-atrași de mișcătoare ape Atâția trecători s-au înecat. Ai ochii verzi și-atât de mincinoși... Când mă opresc
Literatura
Pisicile
Încă o dovadă că pisicile au cucerit lumea cu mult înainte de apariția Facebook. Savanți severi, plecați pe luneta planetară, Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin, Iubesc voinica, blânda pisică din cămin, Ca
Noapte
De dragoste, de noapte, de singurătate. Nemărginită bolt-a nopţii, Deschide tainica ta carte Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării Neputincioase şi deşarte. Doar mila ta n-o să se stingă Când două mâini tremurătoare Îşi împreun‘ nevolnicia În chip
Ce este viața?
Cu dedicație, pentru toți iubitorii de frumos. Dezîmblânzirea, frumoasa poezie a lui Nichita Stănescu, recitată de Horațiu Mălăele pe o grafică realizată de Ryan Woodward... ..și un omagiu adus lui Nichita Stănescu de către neîmbânzitul
De altceva
Cei se vor regăsi în acestă poezie vor fi, probabil, numiți "neînțeleși". Iar ei se vor mândri cu asta... -Ce e cu tine, m-a-ntrebat el -mi-e altceva -ți s-a făcut de plop, ți s-a făcut
După ploi
Dă-mi mâna și hai să fugim înainte... Aruncă-ți văpăile negre din gene hotarul din tine și mersul alene, dă-mi mâna și hai să fugim din hotare copila mea dragă, e soare, e soare
Noroiul cărării
Colocviu sentimental
Oare îți mai aduci aminte? În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Şi deslușești cu greu ce-şi spun ei doi. În parcul vechi și
Mai sensibili ca noi
Pentru aceia care îndrăgesc poezia. Un stejar era gata să-și aducă aminte. O colină visa multe vise. Un fluviu iubea înserarea mai tare decât e voie să iubești. Flăcării sale temătoare lumânarea își povestea copilăria.
Nuanțele zâmbetului tău
De acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale... -Nu te-am văzut niciodată fără zâmbet - îmi spuse într-o zi un prieten, pe un ton în care admirația avea toate
De dragoste
Îmbrățișează-mă... Nu mă lăsa, așează-mi-te-alături Și ține-mi capul strâns să nu tresar Când somnul bont la care-s condamnată Se-ascute, răsucindu-se-n coșmar; Cuprinde-mi tâmplele în palme-așa Cum ții să nu se verse un potir Și pune-ți
Ce-mi pasă dacă îmi încărunțește părul!
Poetul trăiește pentru fiecare dintre noi. Poete, se-apropie seara; îți încărunțește părul Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo? E seară – spuse poetul – și-ascult, cineva poate strigă din sat, Cu toată ora
Singurătate
Ferească Dumnezeu... Ferească Dumnezeu, dacă mai poate, Pe fiecare, de singurătate, acesta-mi pare lucrul cel mai greu, ferească-mă de mine Dumnezeu. Ferească-mă noroiul de noroaie, ferească-mă plouândul nor - de ploaie, ferească-mă singurătatea mea ca
Cântecul nebunului
Câteva versuri în care mulți dintre noi se vor recunoaște... Ei sunt cuminți... Eu sunt nebun... Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu - Poate că cel cuminte-s Eu - Deși de câte ori le-o
Lumină în asfințit
De dragoste, de dor... Lângă mine singurătatea se înalță ca o stâncă pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă, abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare; mă doare să pierd
Rugă
Cu sensibilitate, despre dragoste și singurătate. De-ar fi să știi ce greu apasă O viață de singurătate, Pe lângă mohorâta-mi casă Ai trece poate. De-ar fi să știi ce blândă este, În suflet trist o