Uneori, un atac de cord poate salva o întreagă inimă. Sau chiar două.
“În urmă cu trei ani și jumătate, în timp ce eu și logodnica mea, Sarah, făceam dragoste, am suferit un atac de cord.
– 911. Ce urgență aveți?
Pe atunci, eu aveam 48 de ani (iar Sarah 26, așadar era o diferență de 22 de ani între noi).
– Când l-am întâlnit pe Tim nu am avut nici o idee despre cât de în vârstă era și nu a părut nici o clipă că asta ar trebui să conteze în vreun fel.
– Am fost destul de nepăsători în privința diferenței de vârstă, dar existau situații care vorbeau de la sine despre ce ne separa în atât de multe feluri și despre faptul că acest lucru va rămâne valabil pentru tot timpul cât vom fi împreună.
– Între părinții mei a existat o mare diferență de vârstă, iar mama a dorit să mă prevină că peste 20 de ani lucrurile nu vor fi la fel. Am înțeles că aceasta este realitatea ei, dar nu este încă realitatea mea. Și dacă peste 20 de ani el va continua să-mi fie cel mai bun prieten, acesta este lucrul care contează cu adevărat.
Când m-am uitat în jur, Sarah îmi pregătea bagajul
– Pulover și haine curate și pantofii sport preferați…
…doar cele necesare pentru spital. Și faptul că ea era atât de sigură că mă voi întoarce de acolo a însemnat cu adevărat mult pentru mine: m-a făcut să-mi dau seamă că și dacă viața mea nu ar însemna nimic pentru mine, pentru ea are însemnătate.
– Da, trăiesc cu teama că așa ceva s-ar putea întâmpla din nou, dar astfel de temeri au toți aceia care sunt într-o relație serioasă și nu cred că gândul la ce i se poate întâmpla celuilalt contează, contează,ci contează ce faci împreună cu celălalt atât timp cât sunteți împreună.
Eu și Sarah ne-am căsătorit după șase luni de la atacul de cord.
Până atunci mi-am petrecut cea mai mare parte din viață făcând ce vreau, cum vreau, când vreau, fumând două pachete pe zi timp de 30 de zi… Într-o mulțime de sensuri, faptul că am întâlnit-o pe Sarah a reprezentat începutul vieții mele.
Uneori, ceea ce dragostea poate face este să te salveze de tine însuți.”
O animație realizată de Freddy Arenas după o poveste istorisită în New York Times.
