Despre Omul Frumos

“Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România.”

Acum câțiva ani mă duceam în America și avionul s-a oprit pentru o escala în Timișoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, înfofolite, legate, grase, cu papornițe, de parcă mergeau cu rata. În sinea mea, am gândit stânjenit că așa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România.

După ce am trecut Atlanticul și ne apropiam de destinație, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm niște formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la limba română. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuțe lângă mine, care mi-au spus cinstit: “Scrie-ne și noua, maică, aici, că noi nu știm nimic!”.

Și astfel, eu le intrebam din chestionar și ele îmi răspundeau din inimă:
– Cand te-ai născut, mamă?
– 1877.
– Cîți copii ai?
– 11.
Și-așa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independența României.

A început să se clatine avionul. Avionul se clătina și la toți ne-a fost frică, inclusiv mie, asta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat și ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine și se sprijineau de partea de sus, ca și cum ar fi mers cu rata.

Zic:
– Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbușim. Nu ți-e frică?
– Lasă, mamă, răspunde băbuța, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge.

În siguranța ei stăteau doua mii de ani de creștinism. Iar eu, pe lângă băbuță, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Băbuța m-a reîncreștinat într-o fracțiune de secundă și, astfel, am văzut din nou Omul Frumos.”

Dan Puric.
Despre Omul Frumos

Foto: Caraș Ionuț

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu