În fiecare dintre noi există un dor de ducă. Un dor mai aprins sau mai înăbușit. Un dor de albastru, de verde crud, de o altă lume care să te împingă să treci de granițe, de acele ziduri ridicate pentru a înconjura teritoriul cucerit. Câte lupte, câte războaie s-au purtat pentru a muta granițele, pentru lărgirea teritoriului, și câte încă se mai poartă…
Dacă granițele exterioare separă lumea, granițele interioare țin doar de noi, de capacitatea sau de neputința noastră de a ne explora, de dorința noastră sau de lipsa ei în a cunoaște și de a ne cunoaște .
Călătorind trecem aceste granițe, pășim prin visurile înaintașilor noștri, răsfoim pagini din istoria lumii. E istoria care se vede, care se dezgolește în fața celui care o privește, celui care are ochi să o vadă și dorință să o cunoască, să o înțeleagă.
Călătorind înseamnă să pășești nu doar să răsfoiești memoria lumii, acele pagini cu viață sau pătate cu sânge de om. Pagini cu vise țesute sau vise sfărâmate. Pagini cu lumi civilizate precum și cu lumi dărâmate, uitate. Pagini cu adevăruri precum și cu minciuni.
Călătorind schimbi ceva în tine. Ceva de care nu ești conștient dar care te învață să privești lumea cu alți ochi. Să înțelegi că omul este om peste tot în lume, că acesta se lupta în timpul său cu același set de emoții, de demoni, că zâmbetul, lacrima locuiesc în fiecare om și că, poate, singurele diferențe dintre noi țin de limbă, cultură, de credințe. Da, de câteva lucruri și uite cât de mult pot acestea să îndepărteze un om de altul.
A călători nu înseamnă doar atingerea cu privirea a unor obiective turistice, a unor obiective promovate în lumea întreagă, ci înseamnă și a te apropia de omul care îl locuiește, care îl cunoaște și a purta o discuție cu acesta astfel încât să simți și să asculți cum trăiește “străinul”, fară a-l caută doar în modul cum se îmbracă, cum se comportă, cum se grăbește, cum locuiește.
Călătorind pășești prin visuri străine…
