Am mai rămas o vreme să-ţi scriu
cu mâna acestea ce de-abia mă ascultă
în trupul vlăguit, aproape ucis,
pentru liniştea mea şi pentru sufletul meu,
doar pentru ele ţi-am scris.
Tu mă iartă de cele ce te-am rugat
şi mă iartă că nu mai pot scrie,
nici despre viaţă, nici despre moarte,
nici despre făţărnicie,
m-ai salvat încă o zi
atunci când scrierile mi le-ai primit,
azi mi-e aproape imposibil totul
în afară respiraţie,
iar de lacrima înecată într-o iubire interzisă
o să am grijă să o înghit la asfinţit.
Am mai rămas o vreme să-ţi scriu
cu mâna asta ce de-abia mă ascultă,
Acum voi pleca,
infinitul mă joacă pe degete
şi-ntr-o tăcere desculţă
vrea să îşi ceară iertare
pentru atâta dragoste.
