Da, și timpul se ascunde sub straturi de cenușă purtate de acele lui. Și peste lumea lui adie vântul; o dată îl golește de frunze, ca mai apoi să îi descopere porțiuni cu tot ce a însemnat: locuri, chipuri, obiceiuri, apusuri, răsărituri, adică o întreagă istorie ce se poate ascunde într-o bucată de timp, am spune noi.
Timpul, cel care face parte din acele preocupări ale oamenilor, preocupare care oricât de multe întrebări ar naște, oricâte generații ar trece, tot o întrebare va rămâne. Tot un mister. Dar e șansa noastră. E râul nostru care curge, fără a ști unde se va opri. Când se va opri. Știm doar că el curge. Zi și noapte. De peste tot. Iar acest de peste tot, nu face altceva decât să-i adâncească și să-i lărgească albia . Iar tot ce adună și poartă cu el, se depune pe pânza lui dând naștere unor noi bucăți de timp.
Când m-am născut, am intrat în timpul acesta pe care zilnic îl măsurăm. Atunci mi-au pus un nume, mi-au pus o greutate, m-au înregistrat pe niște coli datate cu an, zi, lună. Și-au pus speranțe în mine. Ca om, ca fiu. Dar timpul exista și înainte ca găoacea mea să se formeze, exista înainte ca eu să deschid ochii, să scot primul țipăt, și odată cu el, plămânii mei să devină independenți. Cordonul ombilical era de prisos. Iar eu? Pregătită să intru pe scena vieții, mână în mână cu timpul. Cu viața. Și cu o mare de oameni. Mă așezam în rând. Râzând, plângând, adunând, scriind capitole terestre.
Legăturile care se țes în timp între oameni, locuri, nasc iubiri, nasc urmași, mode, lăzi de zestre pline îngropate, oferind cercetătorilor material de studiu, oferind imagini – unele care încă freamătă – a unei lumi trecute, dar trăită cu aceeași sete de viață, alergând precum noi, să descopere și să se împământenească într-un cadru efemer, uneori făcând valuri, alteori, spărgându-le de stânci; uneori căutând liniște, alteori, tumult.
Aripile fiecărei bătăi a timpului ne poartă către ceva, iar pășind prin lumea lor, inevitabil ne schimbăm. Dar nu timpul ne schimbă. Noi ne schimbăm. Cum? Prin acțiunile noastre. Timpul doar înregistrează, ne fotografiază.
Cum pentru fiecare dintre noi timpul înseamnă altceva, și albumul care ni-l redă îmbracă alte forme: oameni, locuri vizitate, muncă, cifre, litere, dorințe puse la suflarea în lumânarea de pe tort la ziua de naștere, copii, etc.
Dar există ceva pentru sufletul meu care nu cunoaște timp. O melodie plină de emoție și atingere, o melodie atât de cunoscută, chiar dacă sunetele sale cunosc înălțimi și durate terestre diferite. Iubirea noastră.
