Realitate virtuala: Capela Sixtina si Capela Paulina

Din 2010, în urma colaborării cu Universitatea Villanova din Pennsylvania, site-ul oficial al Vaticanului găzduiește versiunile virtuale ale Capelei Sixtine și Capelei Pauline, realizate cu ajutorul tehnologiei 3D si a fotografiilor de înaltă rezoluție.

Capela Sixtina si Templul lui Solomon

Capela Sixtină, probabil cea mai cunoscută capelă a Europei, este locul unde unde se țin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papă. Are 40,93 metri lungime și 13,41 metri lățime, așa cum se spune că ar fi avut și Templului lui Solomon.

Picturile de pe pereții laterali au fost executate Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli și de ajutoarele lor. Plafonul, executat de Michelangelo de-a lungul a patru ani, cuprinde peste 3.000 de figuri pe o suprafață de aproape 500 de metri pătrați. Fresca din spatele altarului aparține tot lui Michelangelo, pictarea sa durând șase ani.

Vizitați versiunea virtuală a Capelei Sixtine urmând acest link.

Capela Paulină și chipul ascuns al lui Michelangelo

Aflată în imediată apropiere a Capelei Sixtine, Capela Paulină este cunoscută mai ales datorită celor două fresce aparținând lui Michelangelo.

Mai mult, în cadrul restaurării din 2009, s-a descoperit că pictura Crucificarea Sfântului Petru conține un autoportret ascuns al lui Michelangelo Buonarroti (bărbatul cu turban din imaginea alăturată; îl veți identifica ușor în cadrul vizitei virtuale pe fresca de pe peretele din dreapta). Potrivit specialiștilor, acesta este cel mai clar autoportret al pictorului renascentist.

Vizitați versiunea virtuală a Capelei Pauline urmând acest link.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu