Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Nu se știe cine râde la urmă

Fotograful marii

Pasiunea pentru fotografie și pasiunea pentru mare… “Marea este un proiect în desfăşurare pe care l-am început în 2006. Într-o...

Continuare...


Powered by

Nu se știe cine râde la urmă

Mădălina Dumitrachede @
20 June 2016

Susține și tu Webcultura. Mulțumim!

Vezi aici cine sunt cei cărora le mulțumim până acum.

Dineu cu proşti /Le dîner de cons

Dineu cu proști /Le Dîner de cons este deja un hit al scenelor europene, fiind unul dintre cele mai longevive spectacole care se joacă și în teatrele bucureștene. Farsa comică, scrisă de Francis Veber, se înscrie în buna tradiție a francezilor, recunoscuți bijutieri în materie de piese “bine-unse”. Simpatica piesă, elegant construită, mustește de ironie fină și este ajustată de loviturile de teatru aplicate la momentul cuvenit. Gagurile se înlănțuie gradual și nu lasă impresia de static sau chiar de claustrofobic, așa încât cele 100 de minute curg “en vitesse”.

dineuPublicul românesc a avut prilejul să se familiarizeze cu producțiile spumoase ale acestui autor (regizor, dramaturg și scenarist) odată cu Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire/ Marele blond cu un pantof negru, avându-l în distribuție pe celebrul Pierre Richard (1972). Coloana sonoră a acestei serii de comedii a fost semnată de Vladimir Cosma. Cei mai populari actori au colaborat cu acest artist: Jean Paul Belmondo, Lino Ventura, Ugo Tognazzi şi Michel Serrault. Activitatea lui Veber, în calitate de scenarist și de regizor, s-a desfășurat pe ambele țărmuri ale Atlanticului. În 1998, a cunoscut un mare succes internaţional cu Le Dîner de Cons/The Dinner Game/Dineu cu proşti. Pentru acest film, vizionat de peste nouă milioane de francezi, realizat după comedia scrisă de el în 1993, Veber a fost nominalizat la premiul César pentru “Cel mai bun regizor” şi a primit prestigiosul trofeu la categoria “Cel mai bun scenariu”. Jacques Villeret (interpretul lui François Pignon) a fost desemnat “Cel mai bun actor”, iar Daniel Prévost “Cel mai bun actor în rol secundar”.

Fin cunoscător al speciei umane, Veber stăpânește arta de-a portretiza personaje contradictorii, dar desprinse din “Comedia umană”. În creațiile sale, cruzimea se împletește, discret, cu blândețea desemnând caractere comice, aflate în situații dificile, cu o traiectorie hazlie.

Spectacolul pus în scenă de Ion Caramitru, la Teatrul Național  din București, se înscrie într-o linie tradiţionalistă, cu o vădită grijă pentru respectarea literei şi spiritului textului de la bază. Directorul de scenă a abordat temele din piesă într-o manieră sobră, fără modernizări forţat-actualizante. Astfel, prietenia, ipocrizia, fățărnicia, căsnicia, snobismul, îmbătrânirea și  buna cuviință sunt tratate cu atenția cuvenită valorilor morale perene, atenție sugerată de autor.

Pe Scena Mare a Naționalului este redată atmosfera din lumea burghezilor pretențioși. Pierre Brochant, un bogat editor parizian are fixată în agendă o activitate bizară: în fiecare miercuri organizează o “cină cu proști”. Plăcerea convivilor săi este să analizeze prestațiile/hobbyurile invitatului atent selectat, din fiecare miercuri. Cinismul și bizareria hrănesc vanitățile acestor  “connaiseurs” măguliți de ignoranța sărmanilor aduși la dineu. În “societatea” acestor înavuțiți, se iscă o adevărată competiție în a recruta și-apoi a prezenta apariții demne de un dineu cu…proști.

Brochat se vede silit să apeleze la un oarecare Francois (Pignon), un (adevărat) maniac al construcțiilor miniaturale din bețe de chibrituri. Așadar, în apartamentul elegant, se vor desfășura pregătirile pentru …dineu, fără să bănuiască, vreo secundă, efectul de bumerang ce va urma. Spectacolul – încadrat în decorul realizat de Florilena Popescu Fărcăşanu – recompune atmosfera epocii, mizând în exclusivitate pe virtuţile comice ale textului şi pe măiestria interpreților din distribuție. Actorii au fost îndrumaţi spre un joc firesc, fără mari acrobaţii de mizanscenă, ci bizuindu-se pe calităţile lor artistice.

Aparent ridicol și chiar stângaci, Francois va rostogoli întreaga încărcătură comică ce se transformă într-un “bulgăre de zăpadă” încărcat de ironie și haz. Horațiu Mălăele este perfect în această partitură savuroasă, comicul său este viu şi foarte colorat. Eroul interpretat de Mălăele, agitat şi mucalit, se ascunde în dosul măştii  de “prost”, angrenând un lanț de evenimente de tot hazul. După discuția à deux cu soția/Christine (Costina Ciuciulică) lui Brochant, tăvălugul de situații comice se declașează. Dialogurile dintre Pierre și Francois scapără scântei, iar cei doi actori bucureșteni – Ion Caramitru și Horațiu Mălăele – par să ne reamintească mereu de savoarea și bogăția zicerilor din folclor:“Cine râde la urmă râde mai bine” sau “Râde ciob de oală spartă”, deși pornesc de la ipocrita butadă “Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”.

În acest text hibrid, între Buñuel și Feydeau, avem parte de o generoasă felie de comic oferită de un cuplu antagonic, în care fiecare partener încearcă să-l tragă în jos pe celălalt. Cu scriitura sa, cvasi-intuitivă,Veber relativizează discursurile etice, devoalând limitele civilizaţiei vestice. Sub luciul ipocrit al marilor burghezi, regăsim mizeria atât de hulită și de vânată. Dramaturgul a manevrat abil eroii astfel încât Pierre apare ca un fel de răzbunare poetică a dreptății, provocându-i rău chiar “torționarului” său. Dialogurile zboară dintr-o parte în cealaltă a camerei de zi, iar actorii par prinşi într-o cuşcă. Personajele sunt fixate într-o ţesătură geometrică de relaţii, bine susţinute de actorii reuniţi în această distribuţie.

Dineu cu proşti

Autor: Francis Veber
Traducere: Tudor Ţepeneag

Distribuția:
Francois – Horaţiu Mălăele
Pierre – Ion Caramitru,
Marlene – Medeea Marinescu
Cheval – Alexandru Bindea
Christine – Costina Ciuciulică
Leblanc – Dorin Andone
Dr. Archamaud – Alexandru Georgescu

Scenografie: Florilena Popescu Fărcăşanu
Regizor: Ion Caramitru

Elegantul Ion Caramitru dezvăluie, cu mult farmec, cinismul burghezului sastisit şi îşi afişează cu ostentaţie dispreţul faţă de partenerii de dialog. După ce se declanșează întrega serie de încurcături, schimbă registrul și devine ba nervos, ba disperat, suportând cu greu efectele bumerangului lansat chiar de el în debut. Cel care ajunge din păcălit păcălitor, Francois/Horațiu Mălăele își analizează, cu satisfacție, pe sub lentilele fine, victimele, neezitând să le ofere suport, relevând disponibilităţi pentru caricatura în filigran. Singurele prezenţe feminine sunt  soția lui Pierre și Marlene, o ex-iubită neconsolată. Costina Ciuciulică și Medeea Marinescu completează tabloul comic, prin abordarea vie, plină de haz, împingând acţiunea către punctul culminant.

Personajele secundare  – Cheval (Alexandru Bindea), Leblanc (Dorin Andone) și doctorul Archamaud (Alexandru Georgescu)- sprijină, pe rând, conflictul, iar confruntarea degenerează, scoţând la iveală adevăruri dureroase. Stilul clasic, aparent simplu, al lui Alexandru Bindea, are efecte bine controlate, subliniind și delimitiând esența de aparență. Personajele se dezvăluie unele altora, convenţiile şi măştile pică, suprafaţa lăcuită a politeţii afişate iniţial este spartă, tensiunea acumulată creşte vertiginos, provocând cascade de râs.

Spectacolul instaurează familiaritate între scenă şi sală, mai ales, prin abilitatea de a conferi faptului “mărunt” relevanţă artistică. Delimitând esenţa de aparenţă, întreaga echipă de la Dineu cu proști dă publicului ocazia de a găsi momente de umor și haz, dar și de reflecție despre societatea occidentală care-a păstrat, sub masca politeţii şi a convenţiilor, o violenţă inerentă fiinţei umane din zilele noastre.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Arte scenice

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.