S-au cunoscut în 1952. El avea 30 de ani, ea 20 de ani. El se numea Marin Preda. Ea, Aurora Cornu.
El era un tânăr prozator “cam singuratic și morocănos”, ea o tânără poetă, frumoasă și plină de personalitate. Se văzuseră pentru prima oară în cantina Uniunii Scriitorilor: s-au ironizat reciproc, apoi s-au ignorat. “Eu, când îl vedeam, întorceam capul în altă parte, el întorcea spatele”, avea să-și amintească, peste ani, Aurora Cornu.
Peste doi ani, în 1954, aveau să se reîntâlnească în Eforie Sud (stațiune numită pe atunci Vasile Roaită), într-o vilă a Uniunii Scriitorilor: printr-o întâmplare, Aurora ocupa camera care i se repartizase lui Marin Preda. Și astfel au fost nevoiți să-și vorbească din nou:
A zis: «Păstrați-o dumneavoastră, tovarășa Cornu». Eu sunt rapidă când plec dintr-un loc, am început să-mi adun lucrurile și el ședea în pragul ușii și se uita fascinat la mine, de acolo i s-a tras, bănuiesc.
Prima noapte de nesomn, cea dintâi scrisoare de dragoste
Ce i s-a tras? O noapte de nesomn și dragostea mărturisită prin intermediului primei scrisori de dragoste:
“Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspirațiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puțin înghețat, categoric şi fără ascunzișuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”.
A doua zi, Marin Preda a cerut-o de soție
S-au reîntâlnit, pe plajă, ziua următoare. Iar de atunci au stat tot timpul împreună, mâncând din același ceaun și lenevind la soare pe același cearșaf. Ba chiar mai, prima cerere neoficială în căsătorie, avea să apară chiar a doua zi: Marin Preda a rugat-o să-i cumpere o limonadă. Ea a acceptat, gândindu-se că “poate n-are bani la el”. Și i-a spus, în glumă: “Uite-așa se compromite o femeie”. Iar el a răspuns prompt: “Dacă te-am compromis, te iau de nevastă”.
1954: Marin Preda și Aurora Cornu pe plaja din Eforie Sud
“Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni”
Oficial aveau să se căsătorească în primăvara anului 1955. Fără invitați, fără șampanie, fără flori. Doar ei doi și iubirea lor.
“Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni”, obișnuia să îl alinte ea. Un alint care, peste ani, avea să se transforme într-unul dintre cele mai îndrăgite romane ale literaturii române: Cel mai iubit dintre pământeni. Iar el, la rându-i o iubea din toată ființa: “Mă simțeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam.”
Însă chiar această năvalnică iubire avea să le mistuie căsnicia:
“Traiul cu Marin Preda implica o tensiune foarte mare de care nu-ți dai seama. Un scriitor e ca o uzină energetică și mai rău, e ca un aspirator și utilizează tot.”
(…)”Era o presiune enormă să stai în preajma lui Preda. O presiune pe care eu am resimțit-o. Marin trăia cu femeile în sensul că, desfășurând mult farmec, le aducea un univers care era extrem de covârșitor. Îți trebuia o presiune egală să reziști la fenomenul Preda.”
“El scria, eu dormeam. Mă trezea din somn să-mi citească o frază, eu urlam, ne certam.”
“Am ținut piept patru ani, spune ea… Nu mai era nimic de adăugat la dragostea noastră. Mai mult, ar fi însemnat pentru mine anularea nu a personalității mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru că tot ce respiram mergea către literatura lui, care era fascinantă și foarte puternică.”
“Eu sunt cel mai mare prozator român”
În vara anului 1958, Aurora l-a părăsit. Îl prevenise încă de când se cunoscuseră că, atunci când ea va dori să plece, el va trebui să se se împotrivească. Așa că a plecat la Sinaia lăsându-i pe masa apartamentului lor din București un bilet cu doar câteva cuvinte: “Cheile sunt în casa de bani, mult noroc. Aurora”.
În septembrie 1958, Marin Preda a venit după ea, la Sinaia. Și, potrivit spuselor Aurorei, au trăit “cele mai sublime săptămâni de despărțire pe care le putea visa”. În 1965, Aurora Cornu a plecat la Paris. Și a rămas acolo. Însă a continuat să îl iubească tot timpul.
“Și cu Cioran s-a certat, pe când îl însoțea în plimbările lui zilnice prin grădina Luxemburg. Una din discuțiile lor a început în franțuzește, avându-l ca subiect pe Marin Preda, care, întâlnindu-se cu Cioran la Paris, s-a prezentat ca fiind cel mai mare prozator român. “Chiar așa și este!”, a replicat Aurora îndoielii vădite a lui Cioran, care a ținut să-i atragă atenția că așa ceva nu se spune. “Cum așa, domnule Cioran? Ce ar fi trebuit să spună Goethe dacă l-a fi întrebat cineva ce fel de poet este?” Cearta lor a continuat în românește şi a culminat cu constatarea lui Cioran: “Cu temperamentul dumitale vei avea mare succes la Paris!”. Pentru Cioran, a avea succes la Paris echivala cu o mare nenorocire, iar a-i ura cuiva un astfel de succes era ca și o insultă gravă.”
Aurora Cornu și Emil Cioran
Articolul dumneavoastra mi-a placut atit de mult incit am tinut sa va multumesc in scris.
IMPRESIONANT.
Superb! Chiar acum citesc cartea si mi se pare exceptionala.
superb articolul..tineti-o tot asa!
atita doar ca in 1952 marin preda avea 30 de ani, nu 32 (el s-a nascut in 1922)
Da, asa este, multumim.
asa este si scris……..
Fascinanta povestea lor de dragoste ca de altfel si romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni” .
…..CU VOI RESPIR!!! Sunteti minunati! Multumesc!
pentru o clipa am uitat de tot ce ma inconjoara,un articol deosebit care m-a fascinat….multumesc…
Asemenea articole asteptam,jos palaria!!!!!!
Marin Preda e scriitorul care mi-a placut in mod deosebit.un fin psiholog,profund,inteligent.
Cat am citit articolul am uitat ca mai fac parte din lumea asta dezlantuita…….sunteti minunati!
Mi-e dor sa mai citesc astfel de randuri!
…asa se perpetuează cultura românească. ..Mulțumiri!
Am citit “Cel mai iubit dintre pamanteni” acum vreo treizeci de ani, cand cartea era rara, era interzisa si era un noroc daca-ti cadea in mana un exemplar.Cartea era (si este )f. buna. Daca pana acum n-au citit-o inca mai multi, cel putin au vazut filmul, la baza caruia, cartea sta ca scenariu. Cartea era si mai buna atunci, tocmai pentru faptul ca era interzisa. Dar, aceasta poveste de dragoste dintre Marin Preda si Aurora Cornu, este mai degraba o poveste de chin, decat de dragoste. Insa, la umbra unui falnic stejar, nu prea mai creste nimc. Iar Aurora Cornu nu era un copacel! Daca Marin Preda nu se manifesta ca ceeace era de fapt, un om talentat si puternic, care a trebuit sa faca fata cu tenacitate tratamentului mizerabil al oranduirii nedrepte de atunci, astazi, ne lipsea romanul lui. N-am fi putut sa-i cerem lui Marin Preda sa se poarte mai frumos cu Aurora, si s-o iubeasca doar cum ar fi vrut ea, desi am fi dorit ca iubirea dintre ei sa fi durat mai mult de cei patru ani! Nimeni nu poate fi si geniu si om normal. Acum, daca unii dintre noi am avea vreun talent, mai mare sau mai mic, cat de mult am chinuii persoana iubita de langa noi? Sau cat de modesti am putea fi? Depinde de caracterul unic al fiecaruia dintre noi. Totusi, in sinea noastra, am dori sa fim cunoscuti, laudati, apreciati si daca se poate, cel mai bun dintre toti. Sa fie lipsa de modestie? Probabil ca da! Dar fara asta, n-am mai putea admira o lucrare de arta, sau o poezie buna. Totul este relativ, catre un potential echilibru. Deci, eu, cel care comentez, si tu, cel care citesti acum, cu ce ramanem dupa aceasta dizertatie (provocata de amintirea lui Marin Preda)? Fiecare cu ce doreste. Fiecare cu intentia lui de a fi mai mult sau mai putin modest, in functie de valoarea lui. Pentru ca, nici “eternul necunoscut” n-ar trebui sa ne dorim sa fim, caci nu mi-ar folosi nici mie, dar nici tie. Pana acum doi ani, eu am fost in situatia “eternului necunoscut” cam un deceniu. Incet, incet, am inceput se ies din negura acestei situatii, dar, de care am avut nevoie. Motivele determinante ale acestei nevoi, nu le doresc nimanui. Daca ma gandesc la ele, ele fac parte din viata fiecaruia, traita cu mai multa sau mai putina intentie de a multumi. Cat si de a nu lua eventualele succese ca pe ceva de la sine inteles. In rest, amandoi ne mai adaugam un strop de cultura! N. G. 24.02.2016
Făcîndu-mi și eu o analiză, remarc o stare ușor crescută de luciditate în ființa mea… și este, așa cum și trebuie, un efect firesc al culturii. Am crescut și eu în cultura lui, a celui mai iubit dintre pământeni. Uneori sunt și eu cel mai iubit… pentru că acum știu ce înseamnă asta.
Incă o dovadă că dragostea pasională dureaza 3 ani, apoi trebuie să muncești să creezi o prietenie durabilă și este nevoie de principii de viață comune.