Tu, lacrima de înger nemuritoare,
ce îți dorești acest suflet nevolnic,
muritor…
Tu, zeița născută de eternitate,
ce îți dorești aceasta piatra
zdrentuita de timp,
fișciuita de vinovații,
și schijelita de dalta patimilor acestei lumi inguste….
Vezi ca in el, nu-i piatra…
Sunt spori aprinsi de iubire
purtati de aripile de vânt,
ce se pot imprastia în toate ale Tale,
în fiecare adancitura …
în fiecare por…
facandu-Te otrava
pentru oricare…
Doar pentru ale lui buze
rămâi nectar de zei
și miere…
și leac de vindecare.
Si chiar crezi ca, un muritor,
ca mine…
ar avea voie sa te guste
ca orice muritor?
