Zile fericite

“Trăim în vremuri în care programele supraaglomerate au devenit ceva de laudă…”

Se spune că nu știi de unde vii si încotro te îndrepți, însă constatăm cu stupoare, atât de des, că nu știm unde suntem de fapt. Într-un spațiu cunoscut, atât de străbătut de pas, încât parcă îl uiți la apusul de oră 7 primăvăratic. Trasee zilnice, impuse sau lăsate sorții, ne definesc timpii și reperele personale. Dar oare cât din tot acest amalgam de lucruri care aparțin, pe rând, fiecărui trecător, fac parte din sine? Regăsirea această imperioasă în fiecare lucru, atrage un egoism fără margini, care ar merita controlat.

Pare târziu, când ochii se aprind la indolențe înconjurătoare, dar, în aceeași măsură, pare prea devreme pentru o evoluție, pentru acea fericire în care ne imaginăm la un moment al vieții, după cursa cu obstacole, inevitabilă.

Ești sfătuit la tot pasul: “Trăiește clipa”. Însă îți sunt judecate cele mai neînsemnate gesturi de ființele ce-ți stau alături, iar tu te lași pierdut în imaginarul ce-l îmbrățișai încă din adolescență, trăind  în lumea aceea paralelă despre care se vorbește.

Un proiect care aparent, este o legătură vicioasă cu internetul, propune crearea paradisului cu forțe proprii. 100 de zile fericite. Aceste 100 de zile fericite ar trebui să reprezinte un început al unui trai conștient mai bun. Imaginându-l astfel, toată perspectiva capătă o formă având un fond favorabil.

Ca orice inițiativă, este atacată, considerându-se un liant indestructibil între om și internet, deoarece acest interval de timp trebuie marcat prin fotografierea și partajarea oricărui lucru ce își aduce aportul la fericire. Și, totuși: cine nu a găsit încă o cale spre a vedea fericire alături de lucruri mărunte ar trebui să înceapă acest exercițiu modest. Și cine știe ce “grandoare” poate descoperi la “un sfârșit”?

traieste

Ina Călin

Ina Călin Facebook | De același autor

Suflet la 20 de ani. Sau cumulul trădarilor de ieri şi speranţelor de maine. Găsita in lupta pentru tot ce hrăneşte gândul bun.

Recomandări

Adaugă comentariu