Am pierdut lupta cu educația prin neștiința și orgoliul unor politicieni de carton…
Cu fiecare drum pe care îl fac în afara țării, parcă percepția despre micimea noastă, ca nație, e tot mai acută. Dacă cercul se extinde și cuprinde zona de dincolo de Europa, chiar și bătrînul continent începe să pălească…
Mă confrunt, de peste 15 ani, cu tot mai dese tatonări ale altor continente, iar percepția pe care o avusesem despre Europa (ca leagăn al civilizației, ca model de dezvoltare sau ca stil de viață) suferă din temelii. Părinții noștri au fost educați sub semnul unui patriotism unic, al unor realizări pe care numai noi, ca țară, le ave(a)m. Bunicii noștri au trecut prin experiența războaielor mondiale care i-a făcut să nu dorească să deschidă ferestrele spre lumea străinilor… Noi, astăzi, după ce am gustat din fructele Europei, avem impresia că ele sînt cele mai dulci și că aici este locul unde vis și promis sînt formule de realizat pentru oricine.
Deschizînd puțin ochii spre celelalte continente (în special Asia), sau spre lumea Orientului Mijlociu, realitatea noastră europeană (și întreaga construcție din jurul ei) tremură și se cutremură. Realitatea asiatică din marile metropole, la fel cum sînt și orașele sau țările dezvoltate din zona Golfului, parcă depășește limitele percepției, nu numai pe cele ale realității. De la sfidări ale legilor fizicii regăsite într-o arhitectură de o îndrăzneală de neconceput și pînă la principii de fundamentare ale mecanismelor financiare din astfel de țări, motive de admirație sau de urmat sînt din plin.
Însă Europa este mult prea închistată în reguli pentru a le putea depăși, urmînd exemplele țărilor din Golf. Cu o serie de dezavantaje – care acum fac obiectul declinului european, de la scăderea masivă a populației și pînă la sistemele de educație, bătrînul continent pierde, zi după zi, teren. Iar venirea din spate a Orientului Mijlociu sau a Asiei devin iminențe. Am stat și am urmărit în aceste țări multe aspecte, însă cel mai șocant este dat de educație. Pe fondul unei creșteri continue a populației (chiar limitată de lege în unele țări asiatice), percep o dezvoltare a sistemului educațional sub semnul unei discipline de invidiat. Japonia a înțeles acest lucru încă de la sfîrșitul războiului, investind toată bruma din trezorerie ce rămăsese după acest flagel în educație, mizînd (pariu cîștiat în timp) pe cartea educației. Ordine, rigoare, disciplină, ascultare, performanță – sînt cîteva din atributele milioanelor de tineri care, atît în Asia, cît și în Orientul Mijlociu, și le asumă în totalitate.
Simt pe stradă forța tinerilor, a minților care se modelează și a spiritelor care se dezvoltă – și ea este, deja, o amenințare pentru Europa. Mă uit la educația de formă care se face la noi – și nu mai pot să îi acord, din nefericire, nici o șansă pe termen lung. Am pierdut lupta cu educația prin neștiința și orgoliul unor politicieni de carton – și îmi dau seama, la fel ca și Kundera, că La vie est ailleurs (Viața e în altă parte). Cel puțin pentru următorul secol…
