Cât de mult am așteptat verdele ăsta crud și viu, adus parcă pe aripi de curcubeu dintr-o insulă îndepărtată și neumblata vreodată de umani care să-i întineze culoarea!
E drept, s-a născut încet, cu teamă ca nu cumva să se înece din nou in albul înghețat, imens și atotputernic.
Acum e aici! Mai verde și mai viu decât a fost vreodată! Cu fiecare inspirație îmi pătrunde suav, dar cu hotărâre, în fiecare venă, în fiecare neuron (câți or mai fi rămas) și în fiecare părticică a sufletului care până acum a hibernat, în așteptare.
Aș îmbrățișa fiecare copac proaspăt înverzit și i-aș spune “bine-ai (re)venit” , de parcă ar fi fost plecat în vreo vacanță de mai multe luni, lăsând în locul lui doar scoarța goală și neagră!
Fiecare boboc de floare și fiecare fir de iarbă mă reînvie și mă trage puțin câte puțin din sarcofagul rece al iernii ce cu greu se dă dusă de lângă mine.
Oare ce minune se petrece cu mintea și cu inima noastră, primăvara? Ne primenim inevitabil nu doar hainele, ci și sufletele, gândurile, emoțiile, modul de acțiune. Ne transformăm precum niște spider-oameni care au puteri nemărginite doar in prezența unui strop de soare si a unui boboc de floare.
Știu, sunt și oameni imuni la primăvară. I-am văzut cum, plecând de la serviciu, cu mintea și inima încărcată de mii de gânduri și griji, trec pe lângă primăvară fără s-o vadă, fără să se bucure de ea. Eu cred totuși, că toate grijile și problemele ar părea mai ușoare dacă s-ar opri doar un minut și conștient ar absorbi din energia florilor și a soarelui.
Societatea e făcută din oameni, nu invers. Noi am cam uitat acest lucru și ne lăsăm purtați de curentul întâmplării și de interesele meschine ale celor pentru care primăvara înseamnă creșterea conturilor pe spinarea angajaților. Am devenit cumva mai robotizați decât computerele. Computerele au parte, prin intermediul internetului, de o mulțime de flori, cuvinte frumoase, emoții exprimate atât de creativ…! Probabil fotografiile sunt mai frumoase, mai clare decât în realitate!?
Iar emoțiile, cuvintele frumoase și apelativele drăgălașe postate peste tot sunt, sau par, modalități ipocrite pentru acumularea de like-uri. Pentru că mai nou, toți vrem să fim celebri, nu-i așa? Iar pentru asta suntem capabili de a realiza lucruri inimaginabile, lucruri la care nici nu ne-am fi gândit dacă n-ar fi existat rețelele sociale.
Când i-ai spus ultima dată unui om, în viața reală, “suflet frumos”? Pe mine mă… seacă rău expresia asta. Un sofism idiot, o lingușeala grețoasa. Spune-i acest lucru unui om privindu-l în ochi și va căpăta o valoare inestimabilă.
Oprește-te! Un minut doar. Privește în jur. Îmbracă-te cu verdele ierbii, scaldă-te în albastrul cerului, respiră auriul soarelui. E păcat să pierzi primăvara asta minunată…
