O expoziție realizată din 4.000 de pălării.
Pentru a celebra împlinirea a 70 de ani de activitate în domeniul modei a lui Akio Hirata, cel mai influent designer de modă japonez, în cadrul Spiral Garden din Tokio a fost organizată, luna trecută, o expoziție omagială.
În antiteză cu pălăriile create manual de către Hirata, desingnerii de la Nendo au “inundat” spațiul expozițional cu 4.000 de “pălării fantomă” albe, produse în serie. Aceste “pălării fantomă” formează uneori pereți, alteori tavane, învăluind vizitatorul și invitându-l să descopere creațiile semnate de Hirata în acest nor.
Și, dacă tot vă plac pălăriile: nu uitați că puteți vizita virtual Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni.