Turnul lui Babel: o constructie din 30.000 de carti

Pentru că UNESCO a desemnat Buenos Aires drept Capitala Mondială a Cărții în 2011, în piața San Martin a fost ridicat un turn al lui Babel format din 30.000 de cărți.

Turnul a fost construit de către renumita artistă Marta Minujin și poate fi vizitat de către public (se poate urca în interiorul său prin intermediul unei scări) până pe 28 mai. Apoi, structura va fi demontată, iar cărțile vor fi dăruite publicului. Cele aproximativ 30.000 de cărți au fost donate de către biblioteci, cititori, şi peste 50 de ambasade din întreaga lume.

Turnul lui Babel nu este prima instalație artistică pentru care Marta Minujin a folosit cărțile: în anul 1983, ea a creat din cărți o replică în mărime naturală a Parthenon-ului, într-un parc din Buenos Aires. Toate cărțile din care era alcătuită construcția fuseseră interzise în perioada dictaturii militare a lui Jorge Rafael Videla. După trei săptămâni, publicului i s-a permis să dezasambleze construcția, alegând cărțile pe care și le dorește.

Parthenon (1983)
Turnul lui Babel (2011)

Puteți afla mai multe despre Marta Minujin de pe site-ul său.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu