Tudor Giurgiu a primit premiul Academiei de Film Europene

Un premiu primit chiar pe 1 Decembrie 2012, de ziua națională a României.

“Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la gala Academiei de Film Europene (EFA), organizată în Valletta, Malta.

Urcat pe scenă pentru a-și primi premiul, regizorul Tudor Giurgiu a amintit că sâmbătă, 1 decembrie, este Ziua Naţională a României. “Este grozav că (această premiere, n.r.) se întâmplă astăzi. Mi-ar plăcea ca politicienii să fie mai sensibili la problemele noastre, pentru că avem un mare talent, dar avem nevoie de mai multă susţinere:, a spus Tudor Giurgiu. El le-a mulţumit, totodată, soţiei sale, Oana, şi fiului său, Ştefan, relatează Mediafax.

“Superman Spiderman sau Batman” spune povestea lui Aron, un băieţel de cinci ani, care, împreună cu tatăl său acoperit de griji, porneşte într-o dimineaţă pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă.

Notă: în seara  de 2 decembrie un utilizator youtube a urcat online filmul lui Tudor Giurgiu. Vă invit să îl vedeți grabnic, atât cât s-o putea, pentru că, foarte probabil, filmul va fi șters curând.

Ei, ce ziceți?

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu