Noi, nu!
“O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
înainte ca trupul să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”
Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)
1956: Nicolae Labiș (stânga) și Tudor Arghezi (centru) în București, la intrarea în Casa Scriitorilor
Despre poezie
O poezie este iluminatoare
Atunci când rezonăm cu propria esență
Și atunci ea ne luminează cu ardență
O viață în adevăr de drum deschizătoare.