Trei Parale: Concert la Șosea

10 august 2013, ora 19.00, pe esplanada din fața Muzeului Național al Țăranului Român, pe Kiseleff 3.

Pentru că și în acest sfârșit de săptămână se închide circulația autoturismelor pe Kiseleff, iar Șoseaua se va deschide pietonilor pentru sport și mișcare în aer liber, Muzeul Țăranului vă așteptă din nou în stradă sâmbătă, 10 august 2013, de la ora 19.00, la un concert Trei Parale.

Membrii formației: Florin Iordan – cobză, fluiere, tambură, Daniel-Mircea Pop – voce, fluiere, percuţie, Beatrice Iordan – cobză, George Ştefan Kudor-Ghiţescu – contrabas, percuţie.

Trei parale grupează tineri orăşeni atraşi de muzicile vechi specifice spaţiului carpatic, alăturând muzicilor tradiţionale româneşti şi pe cele ale altor popoare ce trăiesc aici (evrei, ţigani etc.). În demersul de reconstituirea a acestui univers muzical, membrii grupului Trei parale se sprijină în primul rând pe transcripţiile de epocă pe care Anton Pann – psalt şi teoretician al muzicii bizantine – le-a adunat în câteva volume numite „Spitalul Amorului”. Se adăugă apoi: expediţii prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren realizate de Constantin Brăiloiu, scotocirea prin diverse culegeri de folclor muzical.

Intrarea este liberă.

Eveniment organizat de Muzeul Național al Țăranului Român, cu sprijinul Clubului Țăranului.

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu