Există jucării ale închipuirii care se încăpăţânează să migreze din orizontul fericirii copilăriei în viaţa noastră de mai târziu.
De obicei, aceste jucării ale închipurii vin din “ţara minunilor”, născută din poveşti, sunt bucăţelele vitraliilor de basm, care ne mai dau încă ceva din farmecul uimirii infantile. Îmi place, adeseori, să descopăr între ciucurii memoriei motivul simpaticului Ali-Baba.
Acum, când copilul din sufletul meu se ascunde în pădurea anilor care-au trecut, optez pentru o nouă înţelegere a personajului. Ali-Baba, după cum se ştie – descendent ilustru din 1001 de nopţi, mi se pare, uneori, perechea potrivită a drăguţei Cenuşărese. Toată lumea îi cunoaşte; poveştile lor sunt frumoase şi faimoase, fascinează şi ne farmecă mereu. Le putem numi chiar “poveşti fermecate”. Dar cum de ne (mai) farmecă?
Poveştile acestea plac atât de mult fiindcă răspund speranţei eterne a omului obişnuit, adică fac dintr-un “om sărac” un “om bogat”. Secretul peşterii descoperite de Ali-Baba se dezleagă cu un cuvânt fermecat, cu formula magică: “Sesam, deschide-te!”. Atât! Puterea unui cuvânt desface încuietoarea şi Ali-Baba ajunge stăpânul bogăţiilor din peşteră…
Însă bogăţiile interioare, “bogăţiile din ceruri” asigurate pentru eternitate, căci rugina nu le roade şi nici molia nu le destramă, îşi găsesc hrana în bibliotecă. Orice carte preţioasă echivalează din plin cu peştera lui Ali-Baba. Ea trebuie deschisă, de astă-dată, cu o parafrază: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!“
Întâlnirea cu lumea fermecată a cărţii trebuie făcută sub aceleaşi auspicii sub care doreşti să-ţi regăseşti cel mai bun prieten.
Cultura ne-a construit un univers din papirus, real concurent al peşterii din Nopţile Şeherezadei. Nu cred că exagerez, căci valorile spirituale dau măsura vieţii. Orice carte constituie un motiv în plus ca să trăim.
Mai mult chiar, mi-l închipui pe simpaticul Ali-Baba, bine şcolit după atâtea secole de la naşterea sa, că ajunge în pragul bibliotecii murmurând un alt descântec: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, /Încet gândită, gingaş cumpănită/ Este ca o floare, anume înflorită/ Mâinilor mele, care te-au deschis”.
Continui să cred că cel mai sigur exerciţiu de fericire îl constituie lectura cărţilor frumoase, a cărţilor-“prietene”, acelea care poartă lumina mesajelor unor aleşi. Şi, slavă Domnului, “peştera” culturii este plină de comori, nu-i nevoie decât să ne transformăm fiecare în Ali-Baba. Viaţa se cere prelungită cu multe speranţe.