Poem fulgurant

cărarea mea e zidită din cuvinte și din rodnice vise
menită să-mi poarte pașii o clipă cât o secundă de fericire
copaci albi și albaștri o străjuiesc învăluindu-mi plânsul în roua dimineții,
tăinuindu-mi sufletul și zborul
și dacă ating cu aripile dimineții sensul iubirii, mă transform într-un fulgurant surâs al vieții
și ard ca o lumină de veghe , lepădându-mă de noaptea grea a durerii
călătoresc înspre răsărit, fascinat de culorile vii ale cerului și mă regăsesc în fiecare picătură de ploaie și în fiecare poezie înfiripată din vibrația pământului
întâlnindu-te, te îmbrățișez cu tăcerea mea și-ți dăruiesc o fărâmă de magie, o poveste, păstrate pe file albe ninse de inspirația de a rătăci pe cărări neumblate de oameni…
mă așez la marginea drumului, a pământului și te privesc, gândindu-mă la impresiile culese de-a lungul peregrinării, la foșnetul pădurii și la chipurile oamenilor pe care le-am desenat pe frunze și pe iarbă
și-mi amintesc de tine, de prezența ta printre bucuriile vieții, printre cuvintele și emoțiile mele,
rostirile mele, recompunându-te iarăși din materia vie a iubirii
pașii mei te-au simțit și te-au purtat ca o dulce povară …pe cărarea infinită, dăltuită din stele…

stele

Traian Calistru

Traian Calistru De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu