Pills

Se numește Pills și este prima carte-concept din România.

Pills este o bucurie de carte. O carte-eveniment și o carte-minunăție în același timp. Și este cartea pe care o tot așteptam să apară de foarte multă vreme. Prin urmare, cu atât mai mare bucuria și onoarea de a vă prezenta, în exclusivitate pentru WebCultura, Pills – prima carte-concept din România.

“Colorată și jucăușă, Pills poate să pară, la prima vedere, o carte pentru copii. Dar nu este așa; Pills este pentru copilul înțelept din fiecare”, spune, cu simplitate, Laila, autoarea cărții. “Pills, este alcătuită din șase pilule metafizice (șase ilustrații și șase aforisme) și întruchipează, pe scurt, toată înțelegerea la care am ajuns în ultimii ani. Depinde însă de fiecare ce înțelegere dă unei pagini; libertatea fiecăruia este totală, iar mesajul din spatele fiecarei pilule duce undeva dincolo de imagini sau cuvinte, undeva dincolo de sfera mentală. De aceea o numesc transcendentală.”

Și, nu în ultimul rând: fiecare exemplar din Pills este decupat manual. Dar, suficient cu vorba! Vă invit să răsfoim împreună Pills. Iar de o veți îndrăgi, puteți comanda Pills la adresa pills.laila@gmail.com.

Fanii fimului Matrix probabil că zâmbesc larg în acest moment. Pentru ei și pentru toți aceia care vor să vadă ce se poate ascunde în spatele unei “lingurițe care nu există”, iată 60 de secunde de film.

Pills este, înainte de toate, o invitație la o călătorie. Haideți să continuăm împreună această călătorie. Și să trecem la următoarea pagină. Și la o nouă pilulă de înțelepciune.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

3 comentarii

  1. […] „Pills” este o carte realizata in intregime manual si este prima carte-concept din Romania. “Colorată și jucăușă, Pills poate să pară, la prima vedere, o carte pentru copii. Dar nu este așa; Pills este pentru copilul înțelept din fiecare”, spune, cu simplitate, Laila, autoarea cărții. “Pills, este alcătuită din șase pilule metafizice (șase ilustrații și șase aforisme) și întruchipează, pe scurt, toată înțelegerea la care am ajuns în ultimii ani. Depinde însă de fiecare ce înțelegere dă unei pagini; libertatea fiecăruia este totală, iar mesajul din spatele fiecarei pilule duce undeva dincolo de imagini sau cuvinte, undeva dincolo de sfera mentală. De aceea o numesc transcendentală.” – https://webcultura.ro/pills/ […]

  2. Georgiana

    cum as putea face comanda de cateva exemplare? nu o gasesc in librarii.

    1. Georgiana,

      Pills poate fi comandata la adresa de email pills.laila@gmail.com.

Adaugă comentariu