Si totusi… Da, fotografiile sunt foarte frumoase. Iar pentru un european, toată această istorisire despre sadhu este spectaculoasă. Așa cum asceza acestor oameni este uluitoare. Dar, cu toate acestea, parcă se simte lipsa a “ceva”. Un ceva pe care, probabil, sufletul nostru îl poate (re)găsi doar aici, în România. Și, înainte de vă exersa zâmbetul reflex în fața unor astfel de cuvinte demonetizate, vă rog doar atât: încercați – măcar încercați! – să vedeți scurtul documentar despre Moș Racu. Și veți vedea că un pustnic român nu este cu nimic mai prejos decât un ascet indian. Și că autenticitatea românească încă mai poate fi găsită.
