Uneori, viața îți bate la ușă. Pentru a-ți reaminti că între “a viețui” și “a trăi” este o mare diferență. Depinde doar de tine dacă îi deschizi sau nu.
Întâmplarea a făcut să încep acest articol în Valencia. Unde, într-una din seri, m-am plimbat printre sculpurile expuse în aer liber ale lui Juan Ripollés.
Să te plimbi în primele zile ale lui ianuarie pe străzi, afară să fie aproape 20 de grade cu toate că e seară și să fii încojurat de genialitatea lui Ripollés – recunosc, m-a cuprins o stare de bine. Și am hotarât ca, de îndată ce ajung la hotel, să aflu ceva mai multe despre “cel mai faimos artist contemporan al Spaniei”.
Și astfel am dat peste scurtul film pe care vi-l împărtășesc astăzi. Un film vorbit într-o limbă pe care eu nu o vorbesc. Însă un film în care se simte o bucurie de a fi pe care o bănuisem pierdută odată cu Joan Miró.
Este un film care m-a determiat să ma reîndrăgostesc, iremediabil, de viață. Priviți-l. Bucuria de a fi există în fiecare dintre noi. Trebuie doar să o regăsim.
