Cele mai recente studii confirmă ceea ce cu toții știam. Sau măcar speram.
“Copiii vin pe lume înzestrați cu bogate și extinse tendințe pro-sociale și, după câte se pare, sunt predispuși să le pese de ceilalți oameni. Copiii pot să își dea seama ce este bine și ce este rău și adesea acționează într-o manieră altruistă. “Actul dăruirii conduce la fericire pentru copiii mici”, a fost concluzia unui studiu care a avut în vedere bebelușii sub 2 ani, iar un alt studiu, care a vizat bebeluși între 19 și 21 de luni a concluzionat: “bebelușii știu ce e corectitudinea”. Potrivit celor mai recente cercetări în domeniu, bebelușii îi ajută pe ceilalți în mod instinctiv, încercând să le aline suferința cu prețul propriului confort, neliniștindu-se dacă “opera de artă” construită în timul jocului de un alt copil este distrusă și împărțind recompensele pentru o sarcină pe care au avut-o în comun, indiferent dacă această recompensă înseamnă pâine goală sau bomboane.
(…)Nu există în noi un modul al moralei cu care să ne naștem. Însă elementele care stau la baza moralei – altruismul, empatia, înțelegerea nevoilor celorlalți – sunt în noi mult mai devreme decât am fi fost tentați să credem și, în mod clar sunt în noi înainte de a împlini doi ani.”
(sursa: Smithsonian)
nE NASTEM BUNI . SA FIM BUNI TOATA VIATA .