Mersi (merci) și pardon reprezintă sarea și piperul vorbirii noastre cotidiene.
Aşa cum Rusia a găsit drumul spre modernitate prin intermediul instituțiilor militare germane şi a celor culturale din Hexagon, la fel, şi către Ţările Române a iradiat spiritul francez. În secolul al XVIII-lea s-a creat un vast curent francofon. A apărut un adevărat “comerț” cu intelectuali: monarhi, prinţi, mareşali, diplomați, oameni de litere, artişti şi filosofi, iar saloanele aristocratice erau spații de cultură.
Conversația era o artă, avea substanță şi strălucire, iar filosofii câştigaseră prietenia capetelor încoronate. La vremea aceea, privilegiate erau eleganţa, politețea şi blândețea manierelor. Ideile circulau graţie cărţilor şi presei; publicaţii în limba franceză se tipăreau şi la Londra şi la Amsterdam, iar inima Europei bătea la Paris.
Şi astăzi, limba franceză (încă) mai păstrează un climat al bunelor maniere, al inteligenţei competente şi al gustului rafinat. Nu desparte limba de educație și îngăduie vorbitorilor să fie liberi şi naturali cu ceilalţi şi cu sine, căci decisivă este exigența stilului.
Franceza rămâne o limbă a diplomaţiei, a conversaţiei şi a cugetării. În comparație cu vernaculara şi tehnica limbă engleză, franceza apare ca o limbă modernă a “clandestinităţii spiritului”.
***
Relațiile mai reci, cinice sau impolitețea şi-au făcut loc (probabil, ivite din mediul afacerilor), iar vulgaritatea uneori copleşeşte. Disciplina şi eleganţa speculativă ale limbii şi culturii franceze pot da un nou îndemn zilei de mâine: “Înapoi la lectură, citoyens!”.
