Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea și boabele de grâu,
Și petice-adunate-o viață-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Își amintește marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Daniel Visan-Dimitriu

Daniel Visan-Dimitriu Facebook | De același autor

Profesor de matematică și de informatică, a debutat cu poezie în anul 2002. În 2003, a publicat primul volum- Aquarium. A fost premiat pentru creațiile sale în cadrul unor concursuri naționale și internaționale.

Recomandări

Un comentariu

  1. Marciana

    Ai un real talent, multa sensibilitate si esti un adevarat izvor de frumos!
    Si aceasta poezie este foarte frumoasa asa cum sunt, de fapt, toate poeziile tale.

Adaugă comentariu