Un portret realizat cu ajutorul unor lumânări care se topesc.
Despre Hong Yi – artista din Shanghai cunoscută sub pseudonimul RED – și despre neobișnuitele sale creații artistice am mai scris (prezentând minunatul portret din cești de cafea al cântărețului Jay Chou, portretul din 750 de perechi de șosete al lui Zhang Yimou, unul dintre cei mai importanți regizori ai Chinei, sau portretul lui Mark Zuckerberg sculptat în cărți). Portretul de mai sus o reprezintă pe cunoscuta interpretă Adele. Iată cum a fost realizat.
“În prezent realizez un proiect compus din patru părți, care implică cele patru elemente primordiale: focul, apa, vântul și pământul. Pentru foc, am ales-o pe Adele. Melodia ei, Set Fire to the Rain a fost aceea care m-a inspirat. De ce? Pentru mine, această melodie este despre durerea pricinuită de o relație pierdută. Ploaia poate fi o metaforă pentru lacrimile vărsate, iar focul este acela care ar putea să ardă durerea. Am folosit lumânări albastre pentru a reprezenta lacrimile, iar aprinzându-le s-au topit și s-au amestecat împreună formând portretul său.” (RED)