Frumusete nerostita

“Nu există reguli pentru a fi un fotograf bun. Există doar fotografi buni.”

Cuvintele de mai sus au fost rostite de către Ansel Adams, unul dintre cei mai apreciați fotografi ai tuturor timpurilor. Și unul dintre artiștii care l-au influențat decisiv pe Josh Adamski, autorul fotografiilor pe care le puteți admira în cadrul acestui articol.

Josh Adamski s-a născut în 1948 în Marea Britanie, țara în care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Spune că își află inspirația în frumusețea mării, iar astăzi locuiește în Israel, în apropierea acesteia. Cele mai multe fotografii ale sale sunt prelucrate grafic și, probabil, sunt cel mai bine definite tot prin cuvintele lui Ansel Adams: “o fotografie adevărată nu are nevoie să fie explicată și nici nu poate fi conținută în cuvinte”.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu