Fricii îi este frică de lucrurile care îți plac

Un copil de șase ani face un film.

Nu știu voi ce o să spuneți, dar, în ceea mă privește, aceasta este una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am văzut: tânăra artistă Bianca Giaever întreabă un copil de șase ani despre ce ar trebui să fie filmul pe care îl va face. Iar copilul îi povestește scenariul, spontan, așa cum doar copiii știu să o facă. Și astfel ia naștere o mică minunăție.

“Iar concluzia acestei povești este că nu vrei cu adevărat să pleci atunci când ceva se închide pentru că atunci va trebui să aștepți să te întorci acolo. Iar când simți că există ceva care se închide, ar trebui să spui: «Ok, sunt bine!».”

“De obicei eu le las gândurile să se ducă, mă gândesc la ceva ce mi-aș dori să fac cu adevărat. Mă gândesc la ceva de afară, până când neliniștea iese din mine și lasă acel lucru să-mi dispară din cap, din urechi, din gură. Când sentimentul fricii vine la tine, Fricii îi este frică de lucrurile care îți plac.”

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu