Nu este zare să se închidă,
Nu este soare să fie stins,
Nu e tristețe să ne cuprindă
Dacă ferestre nu i-am deschis.
Nu e durere ca să ne doară,
Să ne doboare, nu-i, nici un rău,
Când cu iubirea-I ne înconjoară
Al nostru Tată și Dumnezeu!
Nu-i adevăr să poată ucide,
Căci în Lumină-și are izvor,
Nu-i cunoștință ce nu deschide
Calea spre cer, spulberând orice nor.
Nu-i carnea doar pământ ce robește,
Frica e-un fals ce sclaviei ne-a dat,
Moartea-i iluzia ce domnește
Peste o lume ce s-a predat.
Nu-s fii Tăi toți aceia ce-n umbră
Au regizat un spectacol grotesc,
O lume goală, tristă și sumbră
Ce sub bocancii lor, o strivesc.
Nu-i mintea doar celulă închisă
De “Cavalerii Ordinii Noi”.
Lacătul rupt și poarta deschisă!
Elberați porizonierii din voi!
Extraordinar text! Un alt fel de “Tatal nostru”!