“Conform tradiției, dragostea este un indefinibil compus din suflet și trup.”
“Născându-ne, am fost smulși totalității; în dragoste am simțit cu toții că ne întoarcem la totalitatea originară. De aceea imaginile poetice transformă persoana iubită în natură – munte, apă, nor, stea, pădure, mare, val – iar la rândul ei, natura vorbește ca și cum ar fi femeie. Reconciliere cu totalitatea care este lumea.”
“Suntem oameni, nu îngeri. Simțurile ne pun în comunicare cu lumea și, simultan, ne închid în noi înșine: senzațiile sunt subiective și indicibile.”
“Gândirea și limbajul sunt punți, dar, tocmai pentru că sunt punți, nu suprimă distanța dintre noi și realitatea exterioară. Cu această excepție, se poate spune că poezia, serbarea și dragostea sunt forme de comunicare concretă, adică de comuniune.”
“Mitul androginului și cel al Evei care se naște din coasta lui Adam sunt metafore poetice care, fără să explice de fapt nimic, spun tot ce se poate spune despre dragoste.”
“Orice dragoste e nefericită pentru că orice dragoste e făcută din timp, este nodul fragil a două ființe trecătoare și care știu că vor muri.”
“Dublă fascinație în fața vieții și a morții, dragostea este cădere și zbor, alegere și supunere.”
Câteva dintre gândurile exprimate de Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) în “Dubla flacără: dragoste și erotism” și câteva dintre fotografiile lui Matt Weber, care, în cadrul proiectului “Urban Romance” documentează fotografic poveștile de dragoste din New York încă din anul 1978.
