Destin si fotografie

Nu tu îți alegi harul, ci harul te alege pe tine.

Într-o lume în care realitatea sufocă speranțele, fraza poate suna, în cel mai bun caz, doar ca o metaforă. Dar nu este așa: iată în continuare povestea vieții unei artiste americane: Lillian Bassman.

S-a născut în 1917 – pe 15 iunie, mai exact – în Brooklyn. În liceu avea să-l cunoască pe Alexey Brodovitch, iar sub îndrumarea lui a început să fotografieze mai ales în alb şi negru. Un stil pe care avea să și-l păstreze și mai târziu.

Între 1940 și 1960 a lucrat ca fotograf de modă pentru Junior Bazar şi, mai târziu, Harper Bazaar. Tot împreună cu Alexey. Cea mai mare parte a lucrărilor ei a fost publicată în Harper Bazaar, între 1950-1965.

Prin anii 1970, interesul ei pentru fotografia de moda a scăzut. S-a dedicat proiectelor fotografice personale și a abandonat fotografia de modă. Iar decizia sa a fost atât de categorică încât a aruncat toate negativele și printurile. 40 de ani de activitate – lucrările ei de o viață.

20 de ani mai târziu, un sac uitat, plin cu sute de imagini a fost descoperit. Și, datoriă lui, fotografiile de modă realizate de Lillian Bassman au “redevenit o modă”. Iată câteva dintre fotografiile realizate de Lillian Bassman între anii 1940 – 1960.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

2 comentarii

  1. Venus

    Superbe fotografii!

  2. Carmen Saraga

    Imens păcat ca oamenii nu își cunosc propria valoare și ca lipsa de încredere în sine sau o dezamăgire trecătoare ii poate face sa distruga munca de o viata …. imens păcat ca demonii interiori au asemenea putere de distrugere ….dar ceea ce a supraviețuit totuși de la aceasta fotografa talentata este cu ….har!

Adaugă comentariu