Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Ce înseamnă pentru tine să visezi?
Pentru mine, și pentru călătorul meu, este să ne facem o lume a noastră. Sa o clădim de la cea mai adâncă temelie, până în vârful vântului. Care e oare culmea vântului? Fiecare are propria lui limitare. La mine, limita e viața, e cerul, e iarba, e pământul, ca sol și, de asemenea, ca entitate. Pentru mine limita e viața, după cum am zis. Și cred ca toți, la un punct din cursul trăirilor noastre, inconștient câteodată, ne întrebam ce e viața?
Cât de dulce și duios sună? E noțiune de timp. Dar timpul e o unitate metrică, doar de măsurare și orientare pentru noi, ca oameni. Deci, ce e viața până la urmă ? E ceva atât de frumos, ceva ce ne face pe noi ca ființe sa vedem ce e fericirea, ce e mândria, ce e supărarea, furia sau chiar rușinarea.
Dar cel mai surprinzător lucru mi se pare cum noi, ființe umane, încercăm să definim fericirea, care face parte din viață. Ce e fericirea? Călătorul meu crede că fericirea nu exista cu adevărat dacă nu te cunoști, tu pe tine, cu adevarat.
Dar poate fericirea e atunci când îi faci pe ceilalți fericiți!
Sau poate e atunci când îți satisfaci propriile tale dorințe !
Fiecare are viziunea lui asupra fericirii.
Ce e pentru mine , fericirea ? Pentru mine, iar aici trebuie să îl readuc la tăcere pe misteriosul meu călător, fericirea e ceva spiritual, ceva care există deja în fiecare din noi. Doar că noi nu vedem adevăratele valori ce ne fac fericiți.
În fond, observ că nici nu pot găsi o definiție fericirii. Dar acest aspect nu face ca aceste convingeri să pară mai puțin importante.